Fiu al satului, directorul de şcoală din Pufeşti l-a detronat pe edilul care păstorea comuna de 20 ani. Are doctorat în geografie şi a candidat din partea AUR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În campania electorală de la locale
În campania electorală de la locale

Nicolae Damian este profesor de geografie şi s-a născut, a fost educat şi format în comuna Pufeşti din Vrancea, pe care o va păstori din noua postură de primar.

Nicolae Damian are 43 de ani şi este revelaţia alegerilor locale din Vrancea, după ce a reuşit să câştige postul de primar al comunei Pufeşti fără să aibă în spate un partid puternic ca PSD sau PNL. Asumându-şi o candidatura din partea AUR, el l-a învins pe cel care stătea în scaunul de edil de 20 de ani, la o diferenţă de 27 de voturi - adică la mustaţă cum se spune.

Nicolae Damian are un profil mai puţin obişnuit faţă de restul primarilor din Vrancea. Cel puţin la educaţie este singurul edil care se poate lăuda cu un doctorat în meseria pentru care s-a format - cea de profesor de geografie. 

Proaspătul edil a predat această materie timp de două decenii în şcoala unde a fost elev, la catedra căreia se află de la începutul carierei de dascăl. În ultimii zece ani a fost directorul unităţii de învăţământ pe care a promovat-o în toată ţara, graţie unor proiecte de excepţie. De altfel, ceea ce l-a propulsat în fruntea comunităţii a fost activitatea sa merituoasă de la şcoală.

"Am candidat din dorinţa de a face mai mult pentru comunitatea mea. Sunt fiu al comunei Pufeşti, aici m-am născut, aici locuiesc, aici a fost primul meu loc de muncă după ce am terminat Facultatea de Geografie. Am zis că dacă am reuşit pe plan educaţional să ridicăm ştacheta, pot face acest lucru şi pentru cei peste 4.000 de oameni din comuna noastră. 

Sigur, lucrurile la primărie sunt diferite faţă de ceea ce am experimentat cu managementul educational. Vorbim de o comună care în secolul XXI nu are apă şi canalizare. 

Practic, priorităţile mele ca primar aici se vor îndrepta, dar vreau să finalizez câteva proiectele începute de vechea administraţie, care au rămas fără finanţare. Avem şi proiecte care zac în sertar, s-au plătit studii şi atât. Bineînţeles că am şi proiectele mele, dar deocamdată trebuie să găsim bani pentru finalizarea celor vechi astfel încât să nu rămânem cu ele de căruţă", ne spune Nicolae Damian.

Edilul a depus jurământul în urmă cu o săptămână şi speră că împreună cu noul Consiliu Local, care are o configuraţie politică extrem de încâlcită, să rezolve multe lucruri bune pentru oameni. Partea bună este că în comună există câteva firme puternice care au oferit sute de locuri de muncă pentru localnici, iar din acest punct de vedere bugetul local are de câştigat.

Noul primar nu se va rupe de şcoala care-i este a doua familie şi spune că şi-a păstrat două ore pe săptămână, tocmai pentru a nu pierde contactul cu elevii, şi trei ore la Facultatea de Ştiinţele Educaţiei, pentru că Nicolae Damian predă şi la o filială din Focşani a Universităţii din Bucureşti, unde sunt pregătite cadre didactice. De asemenea, Nicolae Damian este preşedintele Societăţii Naţionale de Geografie-Filiala Vrancea, o altă structură pentru care a reuşit să facă proiecte interesante.

Cum spuneam, ca director de şcoală, Nicolae Damian a reuşit să fie în atenţia opiniei publice prin foarte multe proiecte nonformale. Astfel, elevii şcolii au vizitat în ultimii ani unele dintre cele mai mari obiective din România, dacă ar fi să ne referim la Fabricile Ford, Ghimbav sau au avut întâlniri cu mari personalităţi ale acestei ţări.

"Voi fi alături de noua conducere a şcolii pentru permanentizarea activităţilor. Avem două proiecte ERASMUS în derulare, dar avem şi proiecte caritabile. Am dorit să le deschidem orizonturile elevilor noştri prin acele vizite la mari întreprinderi şi nu numai, din punct de vedere al comportamentului, al socializării. Nu au fost doar simple excursii iar lucrurul acesta s-a văzut în rezultatele şcolare. Avem elevi premiaţi la concursuri de robotică, desi nu există un profesor specializat,  dar şi rezultate bune la alte concursuri şcolare. Copiii noştri au ştiut că dacă am făcut anumite gesturi către ei au fost şi penteu rezultatele lor. Am primit o sponsorizare de zece tablete, pe care le vom direcţiona către ei, la fel şi patru computere primite sponsorizare de la la parcul fotovoltaic pe care îl avem pe teritoriul comunei", ne mai spune Nicolae Damian.

Edilul  susţine că oamenii din sat şi-au pus mari seranţe în el şi din acest motiv au votat schimbarea. Recunoaşte că minunile nu vor apărea peste noapte, pentru că trăim într-o ţară unde domneşte birocraţia, dar dorinţa de dezvoltare este mare şi a regăsit-o şi în rândul pesonalului angajat al Primăriei Pufeşti, cu care va face echipă.

Vă  mai recomandăm:

FOTO Elevii de la Şcoala din Pufeşti, vizită la trei branduri ale României. "Educaţia nu se face numai stând în bancă, la şcoală"

FOTO VIDEO Elevii Şcolii din Pufeşti au avut parte de o „săptămână altfel“. Ei au vizitat fabrica Ford, aeroportul şi stadionul din Craiova, dar şi SIAB


 

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite