De la Marghioala la Iris. Ce nume dădeau românii în trecut copiilor şi cum sunt ei botezaţi astăzi
0
Înainte de 1865, întocmirea şi păstrarea actelor de stare civilă era preocuparea preoţilor, care aveau responsabilităţi chiar şi în stabilirea numelor copiilor nou-născuţi.
Pe lângă consacratele prenume care s-au dat şi se acordă şi astăzi nou-născuţilor, precum Vasile, Elena, Ion, Maria, Andrei, Constantin, Gheorghe, Ştefan, Nicolae sau cele inspirate din gama florilor, Florentina, Lăcrămioara, Viorel etc românii preferă să-şi coloreze universul familial şi cu alte prenume pe care le consideră interesante.
Răsfoind prin vastul ocean electronic putem afla câteva astfel de exemple de prenume Yannis, iar la multe fetiţe Alessia. Într-un top alcătuit prin ţară mai găsim, ca nume de băieţi, Nicolas, Roberto, Ricardo, Mateo, Michael sau Luca, iar la fete Nicole, Rihanna, Ingrid, Iris, Nectaria.
În cazul băieţilor, prenumele David rămâne des folosit, urmat îndeaproape de Alexandru, Ştefan, Matei şi Eric, dar şi Alvin, Denis etc.
În urmă cu mai mult de o sută de ani numele de botez pe care le primeau micuţii români erau cu totul altele. Exceptând comunităţile de evrei, armeni şi alte etnii care foloseau nume din culturile lor, găsim la strămoşii noştri destul de des prenume ca Eleonora, Domnica, Marghioala, Măndica, Bălaşa, Pericle, Trandaf, Milidon, Beniamin, Sorica, Leanca, Zamfiriţa, Rudolf, Caliopia , Frosa, Focsa, Penilopa, Chiriachiţa, Evanghelache, Carolina, Sevastiţia, Sesilia Cabistratu, Drăguţă, Metelius, Marderos, Prapiana, Anecsia, Arsapeta, Maranda, Mariţa, Malca, Nedelea, Esofina, Estera, Leonora, Arie, Aglaia, Epaminonda etc
În unele cazuri chiar şi numele de familie erau savuroase, după cum urmează: Verdeaţă, Lambrache, Boi Negri,Turbatu, Bizighescu, Pompic, Pelţ, Zodie, Mărăcine, Nămoloiu, Clapon, Sturzoi, Picior Lung ,Gaşcă, Calipor, Brici mare, Băşinov, Gură Lată, Paşălau, Barbandeal.
Dacă mergem şi mai în urmă, e de menţionat că evidenţa actelor de stare civilă şi a numelor de persoane a început să fie ţinută în Vechiul Regat în anul 1832 şi în primii treizeci de ani a fost o sarcină atribuită preoţilor care completau datele specifice în condicile mitricale ale bisericilor.
În Ardeal, această acţiune a început mult mai devreme, pe la începutul secolului aş XVIII-lea, cam atunci când a reuşit Imperiul Austriac să controleze teritoriul Transilvaniei.
Din anul 1864, odată cu elaborarea şi adoptarea Codului Civil, în timpul lui Alexandru Ioan Cuza, operaţiunile de înregistrare civilă au revenit ofiţerilor de stare civilă din cadrul nou înfiinţatelor comune rurale şi urbane şi aşa s a procedat în continuare până în zilele noastre.
Mitrice pentru naştere, căsătorie şi moarte
Prin regulamente s-au introdus condici pentru starea civilă, denumite „mitrice”. Codicele prevăzute de Regulamentul Organic erau în număr de trei: pentru naşteri, căsătorii şi moarte, şi erau ţinute în dublu exemplar. La sfârşitul anului se înaintau, prin protoiereu, ispravnicului. Preoţii, precum şi ispravnicul, erau datori să elibereze fără nicio plată, oricărei persoane, contracte de naştere, de căsătorii şi de moarte, oricând i se cerea.
“În ceea ce priveşte starea civilă, evidenţa se ţinea de către preotul satului, cel care ştia să scrie. Naşterile, decesele şi căsătoriile se treceau într-un registru. Se credea că nu e obligatoriu acest lucru deoarece mulţi bătrâni nu aveau acte de naştere sau de căsătorie, chiar din cei născuţi după 1850. În majoritatea cazurilor, noii născuţi purtau numele de familie ale mamelor: Ion a Catincăi, Vasile a Ioanei, Maria a Zamfirei etc. Numele de familie s-au format după 1859 –1864. De divorţuri nu se pomenea, fiindcă erau cununaţi la biserică, martor fiind tot satul şi preotul”, se arată într-un document de arhivă.
Primul Cod Civil, în 1865
Conform Codului Civil pus în funcţiune la 1 decembrie 1865, actele de stare civilă au trecut în competenţa autorităţilor locale. Ofiţer al stării civile a fost desemnat primarul, care îşi putea delega atribuţiile de ofiţer al stării civile ajutorului de primar, secretarilor şi conducătorilor de servicii. Actele stării civile trebuiau înscrise în fiecare localitate într-unul sau mai multe registre ţinute în câte două exemplare.
“Oricine avea dreptul, atunci, de a cere de la păstrătorii registrelor de stare civilă extrase din acele registre, iar dacă registrele lipseau, fiind pierdute sau lipsă, acest lucru trebuia atestat în scris, iar evenimentele de stare civilă, pentru care se cereau relaţii, se puteau dovedi cu martori“, ne spune istoricul Florin Dârdală, de la Arhivele Naţionale Vrancea.
Normativele specifice actelor de stare civilă s-au completat periodic cu noi prevederi, precum extinderea legislaţiei civilă din Vechiul Regat, constatarea decesului militarilor şi persoanelor dispărute în timpul războiului, recunoaşterea copiilor celor morţi pe câmpul de luptă, dovedirea stării civile a unor refugiaţi, reglementarea cetăţeniei locuitorilor din Ardealul de Nord şi altele din vremea comunistă.
Vă recomandăm să mai citiţi:
Cum a fost sovietizat nomenclatorul stradal la Focşani, după venirea comuniştilor la putere
Se încarcă comentariile...
