Conflictul de la Biserica "Sfântul Andrei" din Focşani, dintre enoriaşi şi Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, departe de a fi stins

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Între timp, preotul Giorgică Vatră se pregăteşte pentru canonisirea la mănăstire pe perioada unei luni pentru „a-şi spăla păcatele”.

Pedepsirea de către Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei a preotului Giorgică Vatră provoacă în continuare nemulţumiri enoriaşilor de la parohia bisericii Sfântul Andrei, acolo unde părintele slujeşte.

După ce Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei a făcut cunoscut prin intermediul unui comunicat de presă atât sancţiunile, cât şi motivele pentru care preotul Giorgică Vatră va trebui să meargă la o mănăstire şi să se roage timp de o lună, enoriaşii au reacţionat.

„Acest drept la replică vine pe fondul lansării unor ”minciuni grosolane” şi fără o susţinere morală şi materială. În lumea noastră, a oamenilor simpli, noi nu suntem obligaţi să considerăm că dumneavoastră spuneţi adevărul şi că nu trebuie să faceţi dovada spuselor (conform reglementărilor bisericeşti – unde ce spune Arhiepiscopul este adevărat, indiferent ce va spune).Profităm de faptul că încă nu a fost emisă (scrisă) decizia Consistoriului Eparhial referitoare la sancţionarea preotului Vatră Giorgică (nefiind comunicat în formă scrisă), toate informaţiile fiindu-i comunicate în mod verbal; astfel că în prezent asistăm stupefiaţi la ceva ridicol şi care nu poate să ducă decât la ideea - ”capul lui Vatră îl vreau” – idee cu care Înaltpreasfinţia voastră se culcă probabil în fiecare seară. În primul rând se observă faptul că nu aveţi nici cunoştinţă de cum i se scrie numele în mod corect sau nici nu vă interesează în acordarea atenţiei cuvenite. În al doilea rând precizăm faptul că părintele nu a avut nici un fel de implicare în modul de manifestare paşnică şi nu miting (o să vă arătăm cum se face şi miting dacă e cazul) din data de 14 septembrie, toată manifestarea fiind făcută de către enoriaşii parohiei care îl vor susţine în continuare pe părinte. Politica pumnului în gură, epoca inchiziţiei şi formele de dictatură au dispărut şi trebuie să înţelegeţi că nu veţi putea opri un tăvălug aprins pe care doriţi să-l faceţi nevăzut (aici vom veni cu argumentele necesare la momentul oportun).În al treilea rând, părintele închisese magazinul de mai bine de un an cu suportarea consecinţelor privind pierderile financiare.

image

Totodată, în aceeaşi perioadă, au existat feţe bisericeşti cu fundurile aşezate în diferite scaune cu funcţii de protopop sau consilier eparhial care sau aprovizionat de la părinte şi apoi au venit să facă anchete. Mişei domnule… Trebuie să vă informăm faptul că magazinul era singurul furnizor de cultură bisericească chiar şi pentru preoţii din Vrancea şi nu numai – care şi astăzi mai au datorii de achitat faţă de magazin. Unitatea având datorii faţă de furnizori, taxe şi impozite de plătit statului, nu putea fi băgată în faliment aşa pur şi simplu. A fost urmată o procedură de lichidare în conformitate cu legile statului şi nu ale bisericii sau ale dumneavoastră personale de monopolizare. Dovadă au fost însăşi documentele depuse la Consistoriu. Magazinul avea un administrator şi acela nu era preotul Vatră Giorgică. Magazinul funcţiona legal, având toate formele de autorizare şi ”binecuvântare”.În al patrulea rând, sfidarea a constat în aceea că nu a plecat capul şi urechea la ideea donării spaţiului şi a obiectelor către Arhiepiscopie.În al cincilea rând, sancţiunea dată (canonisirea la mănăstire şi înfiinţarea postului II) pentru ceva ce s-a întâmplat în urmă cu mai bine de un an este penibilă şi cu multe suspiciuni care lasă multe semne de întrebare”, atrag atenţia enoriaşii.

image

Aceştia atrag atenţia şi asupra modului în care sunt racolaţi preoţii pentru postul II, ca ajutor al preotului Vatră, după ce acesta îşi va fi ispăşit pedeapsa.

La începutul acestei săptămâni, Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei a oferit precizările legate de pedepsirea preotului Vatră.

„1. Preotul Georgică Vatră, slujitor la Parohia „Sfântul Apostol Andrei“ din municipiul Focşani, s-a făcut vinovat pentru mai multe abateri de la disciplina bisericească: implicarea în organizarea mitingului din data de 14 septembrie a.c. îndreptat împotriva ierarhului înainte să se ia o decizie, în Permanenţa Consiliului Eparhial, cu privire la o eventuală transferare a acestuia la o altă parohie; exercitarea de activităţi personale – private – cu caracter economic, financiar şi comercial, care contravin Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, hotărârilor Sfântului Sinod şi regulamentelor bisericeşti; refuzul de a închide activitatea economică – magazinul – prin care distribuia obiecte bisericeşti; neascultare şi atitudine necuviincioasă faţă de chiriarh; drept pentru care, Consistoriul eparhial al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, întrunit în ziua de marţi, 9 decembrie, a luat hotărârea ca acesta să fie canonisit la mănăstire timp de o lună de zile, în conformitate cu Regulamentul de procedură al instanţelor disciplinare şi de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, art. 4, lit. e.
2. Canonisirea la mănăstire nu trebuie înţeleasă neapărat ca o pedeapsă, ci ca o măsură canonică şi pastorală. În gândirea Sfinţilor Părinţi, perioada petrecută în cadrul unui aşezământ monahal este, în primul rând, prilej de meditaţie şi rugăciune, cu scopul conştientizării greşelilor făcute şi al îndreptării. În al doilea rând, părintele poate ajuta obştea monahală, prin oficierea sfintelor slujbe, potrivit programului liturgic din mănăstire, dar şi prin îndeplinirea altor activităţi conforme cu statutul său de preot. Aceasta este, prin urmare, şi dovada solidarităţii care trebuie să existe între clerul de mir şi clerul monahal.
3. În ceea ce priveşte înfiinţarea postului II de preot la Parohia „Sfântul Apostol Andrei“, aceasta nu are nici o legătură cu judecata consistoriului, fiind o măsură pastorală. Se ştie că, de multă vreme, preotul Vatră era ajutat la sfintele slujbe de un preot pensionar. Prin numirea unui al doilea preot, se doreşte ca cel dintâi să fugă de ispita izolării şi să înveţe a trăi în comuniune cu ceilalţi conslujitori de altar.
4. Referitor la salariu, facem precizarea că preoţii Bisericii Ortodoxe Române primesc de la bugetul de stat doar o contribuţie la salarizare, diferenţa urmând a fi asigurată din fondurile proprii ale fiecărei parohii.
După întronizarea sa ca Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei, Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian a constatat că, în eparhia încredinţată spre păstorire, existau 70 de preoţi care nu beneficiau de contribuţia de la stat, toţi din mediul rural, cu parohii mici şi foarte multe greutăţi. De aceea, pentru a echilibra întrucâtva discrepanţele dintre clerul din mediul rural şi cel urban, în primăvara anului 2014, Permanenţa Consiliului Eparhial a luat decizia ca o parte din contribuţiile preoţilor din Focşani, Buzău şi Râmnicu Sărat să fie redistribuite preoţilor foarte săraci, întrucât cei din oraşe au mai multe posibilităţi de a-şi ridica salariul din fonduri proprii. În plus, aceasta este o formă de solidaritate frăţească, în spiritul credinţei creştine pe care ei o propovăduiesc. Cu toate acestea, numărul preoţilor care se confruntă cu grave probleme financiare şi de sănătate a rămas semnificativ, 38 de clerici, pe care Centrul Eparhial i-a sprijinit trimestrial, începând cu luna aprilie 2013, cu suma de 700 lei fiecare, ceea ce înseamnă o povară financiară consistentă pentru Arhiepiscopie.
Regretăm că unii preoţi din municipiul Focşani (în mod cert, cei care o duc mai bine decât fraţii lor de la sate) oferă, cu bună ştiinţă, informaţii false jurnaliştilor, victimizându-se şi inducând în eroare pe credincioşi.
5. Pe de altă parte, îi informăm pe cei care nu au aflat până acum că, la Editura Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, a apărut, anul acesta, în data de 15 august – cu prilejul sfinţirii bisericii brâncoveneşti din municipiul Râmnicu Sărat – monografia intitulată «Biserica Adormirea Maicii Domnului din Râmnciu Sărat, ctitorie brâncovenească», scrisă de Pr. Prof. Dr. Ionel Ene. De asemenea, părintele profesor a dorit ulterior să tipărească lucrarea, într-o variantă mai amplă, la o altă editură din Focşani. Astfel, nimeni nu a pus la îndoială nivelul academic de elaborare a monografiei, iar „savanţii teologi care alcătuiesc zi de zi agenda de lucru a ÎPS Ciprian Spiridon“ au făcut posibilă apariţia acestei lucrări, „într-o ediţie pe măsură“, contrar celor insinuate de unii jurnalişti răuvoitori, mai puţin interesaţi de respectarea deontologiei profesionale”
, se arată în comunicatul Arhiepiscopiei.

Mai puteţi citi:

Preot din Focşani, pedepsit de Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei „cu reculegere şi rugăciune” la mănăstire

Arhiepiscopia a considerat că preotul Giorgică Vatră trebuie pedepsit cu o lună de zile de exil la mănăstire, pentru vinovăţia de a nu se supune canoanelor bisericeşti.

FOTO VIDEO Enoriaşii de la Biserica „Sf. Andrei”, care l-au „afurisit” duminica trecută pe Arhiepiscopul Ciprian, i-au ridicat astăzi osanale înaltului prelat

Credincioşii au venit „înarmaţi” cu pancarte şi afişe pe care erau scrise mesaje de mulţumire şi iertare către Înaltpreasfinţitul (ÎPS) Ciprian, arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, care miercuri i-a primit în audienţă pentru clarificarea situaţiei.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite