Conductele bătrâne de pe strada Tinereţii i-au stricat planurile primarului pentru o asfaltare rapidă. Ce treabă are râul Milcov în „cestiune“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Strada Tinereţii
Strada Tinereţii

Municipalitatea susţine că din cauza solului instabil, lucrarea este în întârziere şi a fost nevoie de schimbarea soluţiei.

Lucrările la infrastructura străzii Tinereţii din Focşani dau de furcă constructorului şi strică planurile primarului. Începute în luna august a anului trecut, acestea au termen de execuţie 12 luni, însă Primăria s-a lăudat că le va finaliza mult mai devreme.

Socoteala din birou nu s-a potrivit cu cea din teren, primarul invocând că în ciuda tuturor procedurilor prealabile au apărut probleme ale solului, care prezintă instabilitate.

“Avem probleme cu stabilitatea solului, pentru că pe aici a trecut cândva râul Milcov. S-a făcut studiul geo, s-a zis că e bine şi s-a prezentat o soluţie tehnică. Ulterior, după ce s-a făcut decopertarea am avut probleme cu conductele de apă. Constructorul încerca să compacteze solul, acesta nu  se compacta şi ne-am dat seama că acolo este o conductă foarte veche de apă care se spărgea când treceau cu utilajele de compactare şi a trebuit să sistăm lucrarea la stradă pentru  a înlocui conducta. Toată apa care s-a scurs în pământ a contribuit la instabilitatea solului. A trebuit să scoatem apa, să venim cu altă soluţie tehnică, avem probleme şi cu birocraţia şi am ajuns la întârzieri majore”, a spus edilul Cristi Misăilă în acdruil unei emisiuni la postul Atlas TV.

Primarul speră totuşi ca de Paşte strada să fie asfaltată.

Contractul are o valoare de 650.000 şi a fost obţinut de firma SCDA Infrastructura Bucureşti, în spatele căreia se află, după cum scrie presa centrală, Marian Fiscuci, fostul patron al Tel Drum. 

Firma este condusă de Alin Niculae Ştefan, fost director la firma unuia dintre "regii asfaltului", Nelu Iordache, condamnat în primă instanţă la 6 ani şi 3 luni de închisoare în dosarul privind deturnarea fondurilor pentru primul tronson al autostrăzii Nădlac – Arad. 

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite