Comisia Zonală a Monumentelor Istorice şi-a dat avizul pentru Planul Urbanistic General al municipiului Focşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
PUG-au Focşaniului ar trebui finalizat până la finalul anului FOTO Hotnews.ro
PUG-au Focşaniului ar trebui finalizat până la finalul anului FOTO Hotnews.ro

Lucrarea de sistematizare şi organizare a teritoriului, care costat foarte mulţi bani, este în lucru de mai bine de zece ani.

Şedinţa Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice, care s-a desfăşurat azi la Buzău, a adus şi o veste bună pentru un proiect care aşteaptă să fie finalizat de peste zece ani.

Primăria Focşani a obţinut avizul specific în procesul de autorizare a Planului Urbanistic General (PUG).

La şedinţă a fost prezent şi primarul Misăilă, care spune că “odată cu acest aviz, suntem cu un pas mai aproape de finalizarea PUG-ului, în ciuda tuturor piedicilor pe care le-am întâmpinat în realizarea acestui proiect de o importanţă deosebită pentru toţi cetăţenii din Municipiul Focşani”.

Până la intrarea în vigoare a PUG-ului, promisă de primar pentru finalul acestui an, mai sunt de parcurs două-trei etape.

Planul Urbanistic General (PUG) al municipiului Focşani trebuia să fie gata încă din anul 2010.

Lucrarea a suportat amânări peste amânări, la fiecare doi ani fiind prelungită valabilitatea PUG-ului vechi.

Elaborarea PUG-ului Focşaniului a început în 2008, însă când s-a crezut că este finalizat, în 2010, s-a descoperit că mai multe fişe de cartografiere conţineau elemente care nu au nici o legătură cu judeţul, adică fusese copiat după PUG-ul Piteştiului, care a fost făcut de acelaşi proiectant.

Astfel, pe o linie de demarcaţie apărea menţiunea Autostrada A1 dar şi râul Argeş, iar în mai multe menţiuni se făcea trimitere la municipiul Piteşti.

Erorile au fost sesizate de către oficialii Agenţiei pentru Protecţia Mediului în momentul în care PUG-ul a fost depus la avizare.

În Planul Urbanistic General se prevede tot ce înseamnă sistematizarea şi organizarea teritoriului, fiind absolut necesar pentru realizarea oricăror lucrări de interes public dar şi privat.

Vă mai recomandăm:

Triplarea spaţiului verde, misiune imposibilă

Oraş fără PUG de opt ani. Prima tentativă a eşuat după ce s-a descoperit că materialele erau copiate de la Piteşti

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite