VOCEA OLTENIEI Piesa asta e un hit
0„Sorin Apostu, primarul Clujului, a fost reţinut de procurorii DNA”, „Primarul a fost audiat...”, „Primarul a fost arestat...”. Zilele acestea se pune în scenă un nou caz-spectacol marca DNA, după un scenariu patentat însă în zona Olteniei.
Să ne aducem aminte de arestarea răsunătoare a fostului edil din Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău. Acuzat de fapte de corupţie, Gutău este astăzi eliberat condiţionat după ce a stat după gratii timp de doi ani. Anul trecut, primele pagini ale ziarelor locale dar şi naţionale au anunţat cu litere de-o şchioapă reţinerea edilului din Bănie, Antonie Solomon, pentru ce altceva decât fapte de corupţie? Gospodarul-şef a stat la puşcărie timp de şase luni şi a fost în cele din urmă eliberat de o instanţă gălăţeană, în timp ce procesul pe fond în care Solomon este acuzat că ar fi luat mită 50.000 de euro suferă amânare după amânare.
Puţini îşi mai aduc astăzi aminte că şi edilul din Slatina, Darius Vâlcov, a căzut anul trecut în plasa DNA. E adevărat, doar în cea desenată cu pixul de Mediafax. Jurnaliştii agenţiei de presă au publicat anul trecut, citând surse judiciare, o ştire potrivit căreia procurorii anticorupţie l-ar fi săltat pe edil, informaţia fiind ulterior infirmată de DNA.
Avem parte, aşadar, de un deja-vu, cu bliţuri, camere de filmat şi expresii crispate ale celor aduşi în piaţă şi expuşi oprobiului public înainte de a avea parte de un proces. Că au făcut sau nu faptele despre care se vorbeşte nici nu mai contează parcă acum, în faţa acestei avalanşe de rating. Amănunte picante ies la iveală: că e vorba de hăinuţe din mall, vacanţe exotice sau, în cazul Solomon, caieţelul „de datorii” păstrat de Cornel Penescu, totul e pus pe tapet. Sunt întrebaţi vecinii, prietenii, e „tocată” mărunt declaraţia de avere care, până în momentul în care s-a auzit sunet de cătuşe, nu a trezit interesul nimănui.
Piesa e, în linii mari, cam aceeaşi. Se schimbă, de la an la an, actorii, motivele vehiculate sunt de fiecare altele. Aşteptăm cu interes manifestările de stradă ale funcţionarilor angajaţi pe criterii mai mult sau mai puţin oneste în semn de sprijin faţă de edilul prigonit, aşa cum s-a întâmplat la Baia Mare, Râmnicu Vâlcea sau la Craiova. Propaganda n-a murit!