VIDEO Bătaie pe viaţă şi pe moarte între ultraşi şi jandarmi la un meci de fotbal din Craiova. Atenţie, imagini violente!
0Mai mulţi suporteri ai echipei FC Universitatea Craiova s-au bătut cu jandarmii vineri, 2 noiembrie, în timpul meciului dintre echipa lor şi CSU Craiova 2, supăraţi că le-ar fi fost alocate prea puţine bilete, 300.
Vineri, 2 noiembrie, pe Stadionul Extensiv din Craiova s-a jucat un meci de Liga a treia, dintre FC Universitatea Craiova (echipă susţinută de Adrian Mititelu) şi CSU Craiova (echipa a doua a echipei din Liga 1). Astăzi ultraşii de la Peluza Sud 1997 s-au supărat pentru că ar fi primit prea puţine bilete şi nu ar fi avut acces pe stadion în număr mare, motiv pentru care au scandat minute în şir la gardul stadionului.
La un moment dat, spun jandarmii, ultraşii supăraţi de la intrarea în stadion ar fi încercat să pătrundă şi ar fi aruncat cu pietre, încercând să intre în forţă, motiv pentru care jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene.
Mai multe maşini parcate în zona stadionului s-au ales cu geamurile sparte. Într-un final suporterii de la poarta stadionului au fost îndepărtaţi şi nimeni nu a ajuns la spital.
În acelaşi timp, ultraşii de la Peluza Sud 1997 care au avut bilet şi au intrat la meci au aruncat cu petarde şi cu scaune în teren, în timpul meciului, motiv pentru care meciul a fost întrerupt şi a fost reluat după 15 minute.
Există o rivalitate veche între galeriile echipelor FC Universitatea Craiova şi CSU Craiova 2, pentru palamaresul Craiovei Maxima.
Meciul de vineri s-a încheiat cu scorul de 1-1.