Protestul magistraţilor. Judecătorii şi procurorii cer demisia Ministrului Justiţiei

0
0

Magistraţii ameninţă cu protestele după ce Guvernul Cioloş a decis să excludă judecătorii şi procurorii din rândul bugetarilor care beneficiază de prevederile ordonanţei de urgenţă care reglează inechităţile salariale.

Judecătorii şi procurorii cer demisia Ministrului Justiţiei, dar şi solicită pe lângă eliminarea discriminărilor la nivel salarial, şi administrarea bugetelor instanţelor de către Curtea Supremă, respectarea independenţei justiţiei şi proceduri transparente pentru numirile la vârful sistemului judiciar.

„Forma protestului s-a stabilit astfel: în perioada 7-9 septembrie au fost purtate banderole albe la robe, iar din data de 12 septembrie  se vor lua în pronunţare doar cauzele având ca obiect - cauze cu termen foarte urgent in materie penală(măsuri cu termen) şi în materie civilă, în celelalte tipuri de cauze urmând a se acorda termene“, a spus Daniel Stancu, purtătorul de cuvânt din cadrul Tribunalului Dolj.

Magistraţii din Oltenia care au intrat în grevă sunt de la: Tribunalul Dolj, Tribunalul Gorj, Tribunalul Olt, Tribunalul Vâlcea şi Tribunalul Mehedinţi, Judecătoria Craiova, Judecătoria Calafat, Judecătoria Strehaia, Judecătoria Targu Jiu, Judecătoria Filiaşi, Judecătoria Râmnicu Vâlcea, Judecătoria Drăgăşani , Judecătoria Drobeta-Turnu Severin şi Judecătoria Segarcea.

  

Craiova


Ultimele știri
Cele mai citite