Poliţista din Dolj care şi-a reclamat şeful că a agresat-o fizic şi verbal este apărată de colegi ''Comisarul şef Mihai Stoian să îşi dea demisia de onoare, dacă mai are şi să ne lase''

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comisarul şef Mihai Stoian este acuzat că a agresat fizic şi verbal o colegă
Comisarul şef Mihai Stoian este acuzat că a agresat fizic şi verbal o colegă

Sindicatul poliţiştilor din Dolj cere demisia de onoare a comisarului şef de poliţie Mihai Stoian. Omul legii este acuzat de o colegă că a agresat-o fizic şi verbal pe holul instituţiei.

Lidia Popescu a depus mai multe plângeri împotriva comisarului şef Mihai Stoian. Corpul Corpul de Control al IGPR, a venit în control la Craiova, însă nu a găsit nimic. Toate acuzaţiile poliţistei nu s-au dovedit ''Au venit, s-au plimbat pe aici, ba chiar unul dintre ei a fost interesat de ce relaţii am eu cu doamna care face aceste sesizări. Au venit, de fapt, să cerceteze poliţiştii care făcuseră sesizări, nicidecum nu i-au interesat aspectele sesizate de sindicatul nostru. Au venit pe 17 noiembrie 2011, în condiţiile în care noi am făcut prima sesizare pe 9 mai 2011", a declarat Elvis Măceşanu, preşedintele Sindicatului Poliţiştilor din Dolj.

S-au făcut presiuni asupra poliţistei

Lidia Popescu a scris în toate plângerile că a fost agresată fizic şi verbal de comisarul şef Mihai Stoian. Poliţista şi-a schimbat brusc declaraţia şi a spus că au existat doar şicane între ea şi superiorul ei ''Dacă la nivelul unui comisar şef, nivel unu, se fac asemenea presiuni, vă daţi seama ce presiuni se pot face asupra unui agent. Comisarul şef Mihai Stoian să îşi dea demisia de onoare, ca să încheiem acest subiect. Să îşi dea demisia de onoare, dacă încă mai are onoare şi să ne lase" a mai declarat Elvis Măceşanu, preşedintele Sindicatului Poliţiştilor Dolj.

Comisarul şef Mihai Stoian a avut mai multe abateri disciplinare de-a lungul anilor.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite