FOTO Reprezentanţii companiei care au construit trenul electric SF: „Ar trebui să ne mutăm domiciliul din România ca să se uite cineva la noi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Firma Softronic din Craiova a construit în premieră în România un tren electric care atinge 160 de kilometri pe oră şi are patru vagoane. Reprezentanţii companiei au declarat că din anul 1990 şi până în prezent nu au auzit decât vorbindu-se despre cum pot fi atraşi investitorii străini, însă nimeni nu îi încurajează pe investitorii locali să producă.

Firma Softronic din Craiova produce rame şi locomotive în Europa de Est. Compania îşi vinde în prezent locomotivele în Ungaria şi Turcia. „Nimeni nu se gândeşte la cum să fie valorificate investiţiile locale şi cum să fie cumpărate tot mai multe produse româneşti. Dacă îi dăm la o parte pe investitorii locali, aceştia vor intra într-un final în faliment”, a spus Ionel Ghiţă, preşedintele Softronic.

image

Trenul electric de mare viteză este construit în premieră de firma Softronic din Craiova, atinge 160 de kilometri pe oră şi are patru vagoane. Proiectul a fost demarat la sfârşitul anului 2009, iar construcţia s-a încheiat anul trecut. „Noi, producătorii locali, ar trebui să ne mutăm domiciliul din România ca să se uite cineva la noi”, a mai declarat Ionel Ghiţă, preşedintele Softronic.

image

Trenul electric construit în premieră în România are două camere care transmit imagini în timp real mecanicului de locomtivă.


Date practice despre trenul SF electric:
 
-nu se fumeaza în acest tren, nu este un spaţiu dedicat

-beneficiază de internet şi prize

-trenul este prevăzut cu Wi-Fi gratuit

-investiţia totală se ridică în jur de 5 milioane de euro

-trenul este vopsit în multe culori, din fabrică pentru a scăpa de grafitti

-trenul este prevăzut cu senzori care monitorizează aerul din vagoane: cantitatea de dioxid de carbon emanată de pasageri, temparatura optimă şi umiditatea

Compania Softronic va încheia anul acesta cu afaceri de 90 milioane de lei.
 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite