VIDEO Theodor Paleologu, despre predica ÎPS Teodosie: „Sper ca Sfântul Sinod să aibă curajul de a se delimita de astfel de derapaje”
0Arhiepiscopul Teodosie a tramsmis un mesaj în care cere deschiderea bisericilor pentru oficierea Liturghiei din noaptea de Înviere.
ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, spunea în cadrul unei slujbe ţinute la Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa că: „Iată, numai bisericile sunt închise, celelalte instituţii primesc câte unul, la distanţă. Nădăjduim să găsim înţelegere, apropiindu-se cea mai mare sărbătoare, să o avem cu Lumină şi cu Sfânta Liturghie... Nădăjduim că vom fi îngăduiţi şi noi. Biserica este casa sufletelor noastre...Să ne rugăm şi Dumnezeu îi va îndupleca pe cei care ne-au silit să nu vă primim pe dumneavostră în biserică, să ne dea voie să deschidem bisericile... ”.
Theodor Paleologu, diplomat şi fost ministru al Culturii, a scris pe pagina sa de Facebook , referitor la mesajul arhiepiscopului de Tomis, că „IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, nădăjduieşte ca Bisericile să poată fi deschise pentru credincioşi în noaptea de Paşti, cu respectarea normelor de siguranţă medicală.
Mesajul vine în contextul în care ierarhul a observat că există alte locuri în societate unde cetăţenii sunt liberi să circule, respectând norme de siguranţă medicală, pentru prevenirea răspândirii coronavirusului.
Este extrem de nociv şi chiar iresponsabil să vorbeşti despre cei care ne-au silit să nu vă primim în biserici. Formularea vagă şi impersonală este deosebit de toxică. Cine sînt acei oameni răi? Care sînt intenţiile lor? Ce agendă urmăresc? Şi cum adică ne-au silit?
Sper ca Sfîntul Sinod să aibă înţelepciunea şi curajul de a se delimita ferm de astfel de derapaje care fac mult rău Bisericii Ortodoxe. Eu ştiu bine că majoritatea ierarhilor şi preoţilor au dat şi dau dovadă de responsabilitate, dar ajunge o măciucă la un car cu oale.”
Pe aceeaşi temă: