Un poliţist de 22 de ani s-a împuşcat în sediul postului de Poliţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhiva
FOTO: Arhiva

Incidentul s-a petrecut vineri, 17 aprilie, în sediul de Poliţie. Tânărul are 22 de ani şi a terminat şcoala de Poliţie în anul 2019.

Conform Inpsectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, „în cursul zilei de ieri, în jurul orei 19.40 a avut loc un incident în urma căruia un agent de poliţie, de 22 de ani, din cadrul T.F./T.N. Medgidia (S.R.P.T.) a suferit o plagă prin împuşcare, acesta fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, unde se află stabil, conştient”.

Se efectuează cercetări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

„Menţionăm faptul că ultima testare psihologică a agentului în cauză a avut loc la înainte de terminarea şcolii, în anul 2019”, adaugă cei de la IPJ Constanţa.

Poliţistul se afla în sediul postului de Poliţie când s-a împuşcat.

Pe aceeaşi temă:

Se fură ca-n codru la marginea Constanţei. Oamenii sunt disperaţi: „Ne vom face singuri dreptate“

UPDATE Bărbatul care s-a spânzurat în arestul Poliţiei a fost declarat mort

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite