Soprana Smaranda Drăghici-Pâslaru, de la Teatrul Oleg Danovski din Constanţa, a plecat dintre noi. Avea doar 35 ani VIDEO

0
0
Soprana Smaranda Drăghici Pâslaru Sursa Facebook S.P.
Soprana Smaranda Drăghici Pâslaru Sursa Facebook S.P.

Soprana Smaranda Drăghici-Pâslaru, una dintre cele mai talentate şi mai valoroase voci ale scenei constănţene, a trecut în eternitate la doar 35 ani. Smaranda şi-a păstrat graţia şi surâsul, deşi a dus, cu demnitate, o grea luptă pentru sănătatea ei.

Născută la 4 august 1986, Smaranda Drăghici-Pâslaru făcea parte din echipa de artişti ai Teatrului de Operă şi Balet Oleg Danovski din Constanţa

Smaranda absolvise Colegiul Naţional de Arte Regina Maria din Constanţa (secţia Muzică - canto şi pian), apoi Conservatorul şi revenise în oraşul său pentru a străluci pe scena de la malul mării.

Familia a crezut în visul ei şi a susţinut-o pentru a deveni cântăreaţă de operă. Mama Smarandei, Reghina Drăghici, este una dintre educatoarele de excepţie ale Constanţei, care a format zeci de promoţii de copii la grădiniţa Colegiului Naţional de Arte Regina Maria din Constanţa. 

Iar Smaranda, precum cele 3 surori mai mari ale sale, purta acest blazon al ţinutei cizelate şi manierate pe care o imprimă un dascăl înnăscut copiilor care îi trec prin mână. 

Astfel că Smaranda Drăghici se distingea întotdeauna, şi pe scenă, şi în afara ei, prin apariţiile sale cu farmec de epocă – o epocă a rafinamentului, a eleganţei şi a educaţiei alese. 

Discretă, Smaranda a preferat să se ascundă în umbra propriei voci, fugind de etalări, stridenţe sau extravaganţe făcute doar de dragul notorietăţii. 

Publicul o admira constant în spectacole, indiferent ce rol avea în distribuţie - fie că deţinea rolul principal, fie că apărea alături de celelalte soliste într-o selecţie de arii celebre, la teatru sau pe scenele în aer liber.

La căderea cortinei vieţii, tânăra artistă Smaranda Drăghici-Pâslaru a lăsat un loc gol în inimile celor care au apreciat-o. 

Smaranda va fi condusă pe ultimul drum miercuri, 2 februarie 2022. Până atunci, omagiul îi poate fi adus la Casa Albastră din Constanţa, iar miercuri, 2 februarie, Smaranda va fi pentru ultima dată la teatrul pe care l-a slujit. Aici va fi ţinută, la ora 13.00, slujba religioasă pentru un om al Culturii, pentru un om al Cetăţii, care a impresionat prin ţinuta sa personală, nu doar prin contribuţia adusă Artei - soprana Smaranda Drăghici-Pâslaru. 

„Este greu să vezi şi să accepţi, cum oameni tineri, talentaţi, pozitivi, cu o atitudine corectă faţă de ceilalţi, cu potenţial de a schimba prin contribuţia lor existenţială, în bine, acest cotidian condiţionat, pe care îl chemăm 'viaţă', părăsesc această lume.

O fiinţă mereu senină şi delicată, dar muncitoare, tenace, o tânără dedicată vocaţiei sale, cu multiple posibilităţi de exprimare în creaţie artistică, pe care o cunosc şi o apreciez încă de pe vremea când mi-a fost elevă, s- a stins, luptând cu un diagnostic implacabil.

Condoleanţe familiei îndurerate, părinţilor Reghina Drăghici, soţului, prietenilor apropiaţi! Va trăi în amintirea veşnică a celor care au cunoscut- o! Dumnezeu să te odihnească, în Pace şi Lumină, Smaranda Pâslaru Drăghici!“, a transmis pianista Andreea Bratu. 

„Teatrul Naţional de Operă şi Balet "Oleg Danovski" plânge! Durerea şi neputinţa s-au coborât peste teatrul pe care Smaranda Drăghici Pâslaru l-a iubit nespus, l-a slujit cu credinţă, l-a luminat cu zâmbetul ei curat şi l-a mângâiat cu vocea sa limpede şi melodioasă.

Smaranda a fost prietena pe care oricine şi-ar dori-o alături. A fost fiica şi sora care şi-a iubit şi şi-a respectat enorm familia. A fost artista de care ar avea nevoie orice teatru de pe această lume, a fost vocea care a apropiat-o de Corul Îngerilor. Smaranda a fost o mare artistă plină de modestie, colega gata să ajute oricând, pe oricine şi pe toţi laolaltă, a fost o adiere cu tăria unei stânci.

Cum va fi lumea noastră fără Smaranda? Căci Smaranda a fost pentru mulţi TOTUL. Teatrul Naţional de Operă şi Balet "Oleg Danovki" plânge! Şi nu o va putea uita vreodată pe Smaranda Drăghici Pâslaru!

Sincere condoleanţe familiei răpuse de durere şi tuturor celor ce au iubit-o! Şi Dumnezeu să îi odihnească sufletul în Pace şi Fericire în Veşnica Sa Împărăţie!“, a transmis soprana Daniela Vlădescu, directoarea TNOB Constanţa. 

„Scena Teatrului Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski din Constanţa este în doliu, la fel şi noi, toţi cei care am ascultat-o şi apreciat-o pe Smaranda Drăghici-Pâslaru. 

Tânăra de numai 35 de ani şi una dintre cele mai apreciate soprane ale noastre ne-a părăsit. Smaranda ne-a bucurat cu vocea sa deosebită şi a lăsat în urmă durere şi neputinţă. Într-o lume în care nimic nu este garantat, să învăţăm să ne onorăm valorile în fiecare zi! 

Condoleanţe familiei, echipei de artişti ai Teatrului de Operă şi Balet Oleg Danovski din Constanţa şi tuturor celor ce au îndrăgit-o! Dumnezeu să îi odihnească sufletul şi să le dea putere celor apropiaţi!“, a transmis şi Ministerul Culturii.   

Vă mai recomandăm: 

Călin Hanţiu, maestrul baletului din Constanţa, a murit. A fost prim-solistul faimoasei trupe a lui Oleg Danovski în perioada de glorie 

Daniela Vlădescu: „Artiştii, chiar dacă nu primesc întotdeauna ceea ce merită, pot vindeca suflete bolnave prin cuvânt şi gest, prin sunet şi imagini“

Mai multe - Constanţa

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite