Producători din toată ţara, prezenţi la Târgul Naţional de Produse Tradiţionale Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timp de trei zile, în perioada 8-10 septembrie, constănţenii pot cumpăra  produse tradiţionale atestate, dar şi fructe şi legume specifice toamnei aduse de ţăranii dobrogeni.

În cadrul Târgului Naţional de Produse Tradiţionale Constanţa vor participa producători, membrii Federaţiei Naţionale a Producătorilor de Produse Tradiţionale, din judeţele Alba, Arad, Sibiu, Maramureş, Oradea, Suceava, Hunedoara, Vâlcea, Bistriţa, Bucureşti, Dolj, Sălaj, Argeş, Satu Mare, alături de producători dobrogeni din judeţele Tulcea şi Constanţa.

Vor fi expuse produse din carne (mezeluri tradiţionale specifice fiecărei regiuni a ţării), brânzeturi proaspete şi maturate derivate din lapte, miere şi produse apicole, dulceţuri, gemuri, siropuri, diferite sortimente de zacuscă, pâine de casă, prăjituri, cozonaci şi plăcinte, peşte şi derivate ale acestui produs, băuturi alcoolice specifice regiunilor cu tradiţie în domeniu – sortimente de palincă, horincă sau ţuică.

Alături de aceştia vor fi rezenţi la târg şi ţăranii dobrogeni cu produse din gospodăriile proprii: legume, fructe, preparate din carne, miere de albine şi alte produse apicole, dulceţuri, gemuri, compoturi, siropuri, lapte, brânză de toate felurile, iaurt, ţuică, vin, prăjituri, obiecte  şi meşteşugăreşti.

Târgul Naţional de Produse Tradiţionale, ediţia I, Constanţa, se va desfăşura pe platforma Facultăţii de Şiinţe ale Naturii şi Ştiinţe Agricole, Universitatea Ovidius, zona Campusului universitar.

Organizatorii primei ediţii a târgului, Inomar Cluster, Asociaţia Ţăranii Dobrogeni, Universitatea „Ovidius”, Constanţa Primăria Ovidiu şi Moesis by Angelo îşi propun promovarea conceptului de produs tradiţional, în special pentru consumatori. De asemenea, şi protejarea produselor tradiţionale şi promovarea acestora pe piaţa comunitară este avută în vedere prin astfel de evenimente.

La Târgul Naţional de Produse Tradiţionale producătorii dobrogeni pot găsi informaţii şi consultanţă pentru obţinerea atestatelor de produse tradiţionale, autorizarea şi înregistrarea lor la nivel european.
 
”Târgul Naţional de Produse Tradiţionale, ediţia I, Constanţa poate deveni unul din evenimentele fanion ale Dobrogei, îmbogăţind cu noi oportunităţi de sprijin producatorii/fermierii din regiune şi oferind consumatorilor produse naturale, de bună calitate”, spun organizatorii.

Evenimentul  va încadra şi conferinta iniţiată de preşedintele Inomar Cluster, Stănică Enache, „Rolul produselor tradiţionale în promovarea destinaţiei” susţinută de reprezentanţi ai Federaţiei Naţionale a Producătorilor de Produse Tradiţionale şi  invitaţi reprezentativi din Dobrogea.

Pe aceeaţi temă: 

Târgul ţărănesc de pe Facebook. „Ţăranii dobrogeni“, piaţa virtuală cu produse naturale, direct de la producători

Vase şi amfore din Insula Creta, vechi de 3.000 de ani, expuse în Piaţa Ovidiu din Constanţa

Toamna în bucate. Bunătăţile după care românii se dau în vânt să-şi umple cămara


 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite