Petrecere privată în Satul de Vacanţă din Constanţa, oprită de poliţişti. Ce amenzi s-au dat
0
O petrecere privată care s-a desfăşurat într-un imobil din Satul de Vacanţă a fost stopată de poliţiştii constănţeni, care au dat amenzi în valoare de peste 3.000 de lei.
La 5 februarie, în jurul orei 20.00, poliţişti din cadrul Secţiei 1 s-au sesizat, din oficiu, cu privire la faptul că, în interiorul unui imobil din Satul de Vacanţă, din municipiul Constanţa, are loc o petrecere privată. Poliţiştii au identificat în interior mai multe persoane, precum şi pe organizatorul evenimentului, care a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 3.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020.
Tot în weekend, poliţişti din cadrul Secţiei 3 s-au sesizat din oficiu că într-o sală de jocuri de pe bulevardul Tomis s-a permis accesul unor persoane care nu deţineau certificat verde. Acestea au fost identificate şi sancţionate contravenţional, cu amendă în valoare totală de 3.000 de lei.
Totodată, administratorul societăţii comerciale a fost sancţionat cu amendă în valoare de 1.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020, referitoare la desfăşurarea activităţii de către operatorii economici.
Oamenii legii au descoperit şi că într-un restaurant de pe strada Sarmisegetuza s-a permis accesul unor persoane care nu deţineau certificat verde. Administratorul societăţii comerciale a fost sancţionat cu amendă în valoare de 1.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020, referitoare la desfăşurarea activităţii de către operatorii economici.
Vă recomandăm să mai citiţi: