Musulmanii celebrează Kurban Bayram-ul. „Să ne rugăm ca toţi cei care trec prin oroarea războiului să fie binecuvântaţi cu un trai fără de suferinţă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Musulmani în rugăciune FOTO EPA-EFE / Farooq Khan
Musulmani în rugăciune FOTO EPA-EFE / Farooq Khan

Comunitatea musulmană celebrează sâmbătă, 9 iulie 2022, prima din cele patru zile de Kurban Bayram. Sărbătoarea Sacrificiului – Eid al Adha este unul dintre cele mai importante evenimente religioase cu semnificaţie comemorativă din religia islamică.

Sărbătoarea Sacrificiului comemorează gestul de sacrificiu al Profetului Ibrahim (Avraam, pentru iudeo-creştini), cel care, pus să aleagă între dragostea faţă de unicul său fiu Ismael şi adoraţia lui Allah, optează pentru confirmarea devoţiunii faţă de divinitate. 

Potrivit Coranului, pentru a-şi exprima credinţa necondiţionată şi supunerea faţă de Allah, Ibrahim se arată pregătit să-şi sacrifice fiul, pe Ismael, dar Creatorul, văzându-i determinarea şi neclintita credinţă, îl trimite pe Arhanghelul Gabriel cu un berbec pe altarul sacrificiului. Astfel, lama cuţitului taie gâtul animalului şi nu pe cel al copilului mult iubit, ziua aceasta fiind celebrată de lumea musulmană ca Sărbătoarea Sacrificiului. 

Sărbătoarea durează patru zile, iar în prima zi, după slujba religioasă oficiată în lăcaşurile de cult, credincioşii musulmani sacrifică animale, doar o parte din carne fiind păstrată pentru casă, restul fiind împărţită în special persoanelor cu posibilităţi materiale reduse. Ca şi cu prilejul Ramazan Bayram-ului, şi în acest caz se merge în vizite la rude şi prieteni şi se primesc vizite.

Premergător Sărbătorii Sacrificiului, în lumea musulmană are loc pelerinajul la locurile sfinte, Mecca şi Medina (Regatul Arabiei Saudite), acesta fiind unul din cei cinci stâlpi ai Islamului. Pelerinajul, ce se desfăşoară după un ritual strict, reiterează drumul Profetului Muhammed (PbuH) la locurile sfinte ale religiei islamice, de la Mecca, Valea Mina, pe Muntele Arafat, Muzdalifa şi Medina, la care participă anual milioane de pelerini, dar şi puterea sacrificiului pentru credinţa în Creator, probată de Profetul Ibrahim.

Respectând, tradiţia, Muftiul Muurat Iusuf va oficia Marea Rugăciune Comună (Bayram Namazi), sâmbătă, 9 iulie 2022, de la ora 06.08, la Geamia Hunchiar, din oraşul Constanţa, iar ulterior va participa la o serie de sacrificii ritualice şi va oferi pachete ce vor conţine carne de kurban pentru familiile nevoiaşe din judeţele Constanţa, Tulcea şi Cǎlǎraşi, oferite de Muftiatul Cultului Musulman din România, împreună cu reprezentanţii Direcţiei Ministerului Cultului Islamic din Republica Turcia (Diyanet İşleri Başkanlığı) şi reprezentanţii unor asociaţii social-umanitare din Europa, ai Fundaţiei Hasene Germania – din Köln  şi din Republica Turcia.

În prag de sărbătoare, muftiul Muurat Iusuf transmite credincioşilor musulmani următorul mesaj: „Fiecare musulman, atât din România, cât şi de pe întreg Mapamondul, împărtăşeşte în aceste zile bucuria Sărbătorii Sacrificiului alături de familie şi prieteni. Sunt zile încărcate de profunde semnificaţii religioase, care ne întăresc totodată şi relaţiile cu cei din jurul nostru şi ne înlesnesc reflecţia asupra propriilor gânduri şi trăiri. Kurban-ul înseamnă apropierea de Creator, de semeni, de dreptate, de bunătate, de fapte frumoase şi totodată de noi înşine. În această zi de mare sărbătoare, să ne rugăm la Bunul Allah ca toţi cei care trec prin oroarea războiului şi a foametei să fie binecuvântaţi cu un trai fără de suferinţă, iar această sărbătoare să fie pentru fiecare dintre noi prilej de bucurie şi linişte sufletească”, alături de tradiţionala urare: «UN BAİRAM FERİCİT!»”.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Ce se întâmplă în Egipt după atacul rechinilor. Mic ghid pentru a nu fi atacaţi de prădătorii mărilor

LIVE TEXT | Război în Ucraina. Lupte grele în Lugansk. De ce Lukaşenko nu dă ordin de implicare a armatei Belarusului

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite