Liderul elevilor din România este un constănţean! Andrei Bogdan Petre este elevul Colegiului „Mihai Eminescu“
0Andrei Bogdan Petre, de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“, a fost ales preşedinte al Consiliului Naţional al Elevilor. El a propus deja Ministerului un proiect – înfiinţarea certificatelor de voluntar, pe care să se regăsească şi numărul orelor de muncă.
Spune că este greu să-şi convingă colegii să se implice în acţiunile organizate, dar nu imposibil. „Ne lovim mereu de întrebarea «Mie ce-mi iese?», dar noi vrem să găsim soluţii şi pentru asta“, spune Andrei Bogdan Petre, cel care a devenit, de câteva zile, preşedinte al Consiliului Naţional al Elevilor, în urma alegerilor ce au avut loc la Târgu-Mureş.
De patru ani preşedinte
Contracandidatul său a fost Andrei Novac, din Bihor, dar constănţeanul spune că a mers acolo foarte sigur că va câştiga. „Aveam experienţa necesară“, dă el explicaţii. Şi aşa a fost: 31 de membri din 59 l-au votat.
Andrei a început să se implice în activităţile Consiliului Elevilor acum patru ani şi jumătate. Era elev în clasa a VII-a la Şcoala „B.P. Hasdeu“ din Constanţa. „Eram şeful clasei, iar un profesor a venit şi ne-a spus că se fac alegeri pentru Consiliul Elevilor. Am mers, m-am prezentat şi am fost ales. Prima acţiune a fost un carnaval pentru elevi, iar de atunci mi-am dat seama că îmi place să mă implic“, povesteşte Andrei. În 2010 a devenit preşedinte al Consiliului Judeţean al Elevilor, apoi al Consiliului Regional.
Una dintre cele mai importante acţiuni organizate o consideră a fi „Nu-ţi da viaţa pentru 10 lei“, organizată în martie 2011, pentru descurajarea consumului de etnobotanice în rândul tinerilor. A reuşit să convingă aproape 2.500 de elevi să se implice. Acţiunea s-a finalizat cu un marş pe străzile Constanţei.
Proiectele lui Andrei
La alegerile pentru Consiliul Naţional al Elevilor, Andrei a prezentat colegilor din toată ţara ce îşi propune. Printre acţiunile sale se numără încheierea a cât mai multe parteneriate locale, regionale, naţionale şi internaţionale, dar şi promovarea Consiliului Naţional al Elevilor, astfel încât vocea sa şi a colegilor săi să se facă auzită.
Consiliul Naţional al Elevilor este o structură consultativă a Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Iar în calitate de preşedinte Andrei s-a gândit deja ce să schimbe în următoarea perioadă pentru colegii lui, astfel încât cei implicaţi în activitatea diferitelor organizaţii să aibă şi un câştig palpabil. „Vrem înfiinţarea unor certificate de voluntariat în care elevilor să le fie trecut numărul de ore în care au muncit, iar la admiterea la facultate să fie luat în considerare şi acest aspect. Am trimis deja un mail în acest sens, pentru a intra în audienţă“, a declarat Andrei-Bogdan Petre.
Vrea să fie politician
Andrei se pregăteşte să urmeze Facultatea de Ştiinţe Politice, pentru că peste câţiva ani vrea să devină politician. „Pentru ca lucrurile să evolueze în România este nevoie de schimbarea mentalităţilor“, spune el.
Spune că activităţile de la Consiliul Elevilor îi ocupă cea mai mare parte a timpului liber. „Mie mi-a plăcut întotdeauna să stau printre hârtii să lucrez“, spune el. În rest, stă pe internet sau merge cu prietenii la cinema, unde îi place să vizioneze drame.
Elev eminent
Andrei – Bogdan Petre este şi un obişnuit al concursurilor şcolare. A obţinut diplomele „Copernic“ (2011), „Procopiu“ (2010) şi „Arhimede“ (2009), la Concursul Naţional de Fizică Creativă „Ştefan Procopiu“, menţiune la Olimpiada de geografie, faza judeţeană, dar şi la Chimie, în 2010, premiul III la faza zonală a Concursului „Chimexpert“, dar şi o diplomă de merit obţinută la Concursul Naţional „Olimpicii Cunoaşterii“. Andrei vorbeşte fluent limba germană.