FOTO VIDEO Un tânăr a murit după ce s-a electrocutat într-un parc de distracţii din Eforie Nord

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Electrocutat la Eforie Nord. FOTO Iulian Bunilă
Electrocutat la Eforie Nord. FOTO Iulian Bunilă

Un turist şi-a pierdut viaţa la Eforie Nord după ce s-a electrocutat la maşinuţe. Băiatul în vârstă de 17 ani urma să urce pe instalaţie când a fost trântit la pământ de şocul electric.

UPDATE 20:50 Tânărul a fost declarat decedat la Spital.


Incidentul a avut loc la ora 17:30 în apropierea Pizzeriei Corner din Eforie Nord.

Martorii povestesc că turistul a aşteptat să urce pe o maşinuţă şi a urcat pe platforma metalica din jurul instalaţiei. În momentul în care a păşit pe traversa din jurul instalaţiei a fost zgâlţâit de electricitate şi aruncat la pământ. 

Cadrele medicale de la Serviciul de Ambulanţă Constanţa au fost solicitate pentru a-i acorda primul ajutor. După mai bine de 45 minute de resuscitare, medicii au reuşit să-i găsească pulsul şi l-au transportat la Spitalul de Urgenţă Constanţa. 

Medicii spun că băiatul era într-o stare foarte gravă şi inima lui nu a mai rezistat. A fost declarat decedat o oră şi jumătate mai târziu.

Tânărul din cartierul bucureştean Rahova era venit la mare cu familia şi prietenii. 

Imaginile au fost surprinse de corespondentul Adevărul, Iulian Bunilă. 

Atenţie! Imaginile pot avea impact emoţional.

Salvamarii l-au resuscitat pe tânărul electrocutat la Eforie Nord

Tânăr electrocutat într-un parc de distracţii din Eforie

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite