Drifturi pe o plajă din Constanța. Amenda pe care o poate primi șoferul teribilist VIDEO
0O mașină care făcea drifturi pe nisip a fost surprinsă de un trecător. Totul s-a petrecut pe o plajă din Constanța, deși accesul auto pe plajele românești este strict interzis.

Municipiul Constanța a fost în cursul zilei de sâmbătă, 28 ianuarie, sub avertizare de cod galben de precipitații sub formă de ploaie, apoi de lapoviță și ninsoare, cu intensificări ale vântului ce vor viscoli ninsoarea. Codul galben este valabil până duminică, 29 ianuarie, ora 10.00.
Dar cu toată vremea nefavorabilă, imaginile primite de Digi 24 de la un telespectator arată cum un șofer teribilist face mai multe drifturi cu mașina pe nisipul umed.
Conform legii, accesul autoturismelor este interzis pe plajă. Cei prinşi riscă amenzi care depăşesc 10.000 de lei. Pe plajele litoralului românesc, utilizate în scop turistic, se interzice accesul, circulaţia sau staţionarea vehiculelor, cu excepţia celor care asigură intervenţii operative din cadrul Ministerului Administrației și Internelor şi a utilajelor de întreţinere a plajelor care aparţin Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral.
Aceste fapte, comise de persoane fizice sau juridice, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 10.000 de lei şi 20.000 de lei, în conformitate cu Ordonanţa de Urgenţă nr. 19 din 22 februarie 2006 privind utilizarea plajei Marii Negre şi controlul activităţilor desfăşurate pe plajă.
Pentru plajele din municipiul Constanța și Mamaia, orice sesizare se poate face la Dispeceratul Direcţiei Generale Poliţia Locală Constanţa, la numerele de telefon 0241.484.205 şi 0341.922.
Cu toate că amenzile pentru accesul auto pe plaje sunt foarte mari, nu puține au fost cazurile în care șoferii au intrat pe nisip cu autoturismele, unele dintre acestea rămânând chiar împotmolite.