Circulaţia rutieră se schimbă pe trei artere importante din municipiul Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Strada Nicolae Iorga foto: Primăria Constanţa
Strada Nicolae Iorga foto: Primăria Constanţa

Municipalitatea arată că prin aceste măsuri se va fluidiza traficul rutier în zonele intens circulate ale oraşului Constanţa.

Începând de marţi, 6 aprilie, trei străzi din Constanţa vor deveni artere rutiere cu sens unic. Pentru resistematizarea rutieră în zona centrală a oraşului care are ca scop decongestionarea traficului rutier vor fi impuse noi reguli pe următoare străzi:

  • strada Nicolae Iorga devine arteră cu sens unic, dinspre bulevardul Alexandru Lăpuşneanu spre bulevardul Mamaia;
  • strada Ion Raţiu devine arteră cu sens unic, dinspre bulevardul Mamaia spre bulevardul Tomis;
  • strada Poporului devine arteră cu sens unic, dinspre bulevardul Tomis spre strada Mihai Viteazu.


„Aplicarea acestor măsuri va asigura fluidizarea traficului rutier din zonele intens circulate şi implicit, reducerea poluării. Se va evita blocarea circulaţiei rutiere în intersecţia bulevardului Alexandru Lăpuşneanu cu strada Nicolae Iorga, în zona Şcolii Gimnaziale Nr. 30 „Gheorghe Ţiţeica”. Traficul rutier va fi fluidizat la intersecţia străzii Poporului cu bulevardul Tomis, prin interzicerea virajului la stânga”, spun reprezentanţii primăriei.

De asemenea, se va reduce ambuteiajul format la intersecţia străzii Ion Raţiu cu bulevardul Mamaia şi strada Mircea cel Bătrân, prin crearea a 2 benzi cu sens unic pe fiecare arteră rutieră.

„Prin instituirea regimului de sens unic, oprirea autovehiculelor va fi interzisă pe toate cele 3 străzi, însă Primăria Constanţa lucrează la un proiect care presupune crearea de noi spaţii de parcare pe străzile adiacente situate în zona delimitată de străzile Ion Raţiu, Soveja, Poporului, bulevardul Alexandru Lăpuşneanu şi bulevardul Mamaia. Conform proiectului, se va putea parca pe ambele laturi ale străzii, fără ca circulaţia rutieră să fie obstrucţionată”, explică Primăria Constanţa.

Citeşte şi:

Amenzi până la 1.000 de lei pentru constănţenii care îşi usucă rufele în exteriorul imobilelor

Flori pentru jandarmeriţe. O nouă seară de proteste la Constanţa VIDEO

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite