Cine este noul baron al Constanţei. Felix Stroe vrea câştigarea alegerilor locale şi parlamentare de anul viitor
0
Felix Stroe, ales cu 629 de voturi ca lider al Partidului Social Democrat Constanţa, îşi doreşte câştigarea alegerilor locale şi parlamentare din 2015.
Directorul RAJA Constanţa, Felix Stroe, care în decembrie va împlini 60 de ani, i-a luat locul lui Radu Mazăre, după ce acesta a demisionat din funcţia de preşedinte al PSD Constanţa şi ulterior şi din cea de membru de partid.
Noul şef al PSD vrea democraţie în partid. „Hotărârile pe care le vom lua se vor lua respectându-ne pe noi înşine. Înseamnă că propunerile pe care le vor face organizaţiile locale vor fi tratate cu respect în cadrul Biroului Permanent Judeţean, înseamnă că toate proiectele importante se vor discuta în cadrul Biroului Permanent Judeţean, nu pe la colţuri sau prin bisericuţe. Vă promit că această practică de a discuta separat anumite probleme va dispărea în totalitate”, a spus Felix Stroe.
El a mai spus că organizaţia pe care o conduce are ca obiectiv câştigarea alegerilor locale şi parlamentare de anul viitor.
Comandant de nave de război
Felix Stroe s-a născut pe data de 25 decembrie 1955 în localitatea Valea Teancului din Buzău. După ce a absolvit Lceul BPHaşdeu din Buzău, a urmat cursurile Academiei Navale Mircea cel Bătrân Constanţa, pe care a absolvit-o ca şef de promoţie.
Studiile şi le-a completat cu Academia de Înalte Studii Militare Bucureşti, Facultatea de comandă şi stat major, dar mai are şi un curs de manager în turism.
Între anii 1878 – 1991 a fost ofiţer activ în cadrul Marinei Militare, din care cinci ani comandant de nave de război.
Între 2000 şi 2003 a deţinut funcţia de viceprimar al oraşului Constanţa. Din 2003 este directorul general al SC RAJA SA.
Este căsătorit şi are doi copii: Elena şi Cosmin.


Vă mai recomandăm: