Casa cu Lei, una dintre cele mai frumoase clădiri din Constanța, cumpărată. Noul proprietar o va renova VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Casa cu Lei, una dintre cele mai frumoase clădiri din Constanța, aflată în patrimoniul arhitectural al României, a fost cumpărată recent de furnizorul și traderul de electricitate și gaze naturale Monsson Trading. Compania vrea să restaureze monumentul istoric, lucrările urmând să dureze trei ani.

„Intenția noastră este de a restaura monumentul istoric și de a-l readuce la adevărata sa valoare. În acest moment, estimăm că renovarea va dura circa trei ani, dintre care, în primul an, ne vom concentra pe obținerea tuturor avizelor și autorizațiilor necesare demarării lucrărilor de renovare pentru un astfel de monument istoric, iar în următorii doi ani vom face renovarea propriu-zisă”, a declarat Andrei Muntmark, directorul general al Monsson Trading.

Casa cu Lei de pe strada Dianei, realizată în stilul Neorenaşterii italiene și cu elemente neoclasice, a cărei construcție a început în 1895, i-a aparținut lui Dicran Emirzian, negustor foarte bogat care avea și magazinul de lux „Le Louvre“ de îmbrăcăminte și încălțăminte.

Fiul lui Dicran, Bebi, a deținut apoi casa somptuoasă și se spune că aici aveau loc petreceri private, fiind adesea frecventată de cupluri adultere.

 „Casa cu lei”   cândva o clădire simbol a Constanţei jpeg

Numele clădirii provine de la existenţa celor patru lei sculptaţi pe coloanele de susţinere ale imobilului.

La momentul construcţiei, Casa cu Lei avea deschidere direct la Piaţa Ovidiu.

Casa cu lei a devenit, după Primul Război Mondial, pentru scurt timp, sediu de bancă (în anul 1921), iar în casă a locuit Bebi Emirzian, fiul lui Dicran, până în 1941, când s-a mutat la Bucureşti.

Imobilul a avut apoi mai mulţi chiriaşi, iar în 1950 a fost naţionalizat.

De-a lungul anilor, Casa cu Lei a fost transformată într-un restaurant celebru la vremea aceea și tot aici a avut sediul întreprinderea Miniera Dobrogea.  

image

O vreme a fost în proprietatea lui Gabriel Comănescu, cel mai bogat constănțean ani la rând. Din păcate, omul de afaceri nu a investit în renovarea ei niciun leu.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite