Braconieri de delicatese marine. Trei bulgari prinşi cu o tonă de rapană
0Trei cetăţeni bulgari au venit să facă scufundări în România dar au fost prinşi când încercau să fugă cu o tonă de melci marini din specia rapană. Delicatesele se vând în restaurante cu 15 lei pentru o sută de grame.
Cei trei bulgari au intrat legal în Romania. Au inchiriat o camera într-o pensiune din sudul litoralului şi au început să-şi caute uneltele necesare pentru a-şi pune planul în aplicare. Au găsit un tânăr român care să le fie ghid şi au împrumutat o ambarcaţiune cu motor şi GPS pentru scufundări.
Locul ales era unul cunoscut pentru bogăţia vietăţilor marine - o zonă cu multe stânci submarine la doar 100 metri de portul Constanţa Sud - Agigea. De la distanţă păreau că fac scufundări, dar zona respectivă este interzisă pentru astfel de activităţi aşa că au atras atenţia autorităţilor imediat.
Două şalupe rapide ale Gărzii de Coastă i-au încercuit şi i-au prins cu ăntreaga cantitate de melci marini ăn barcă - aproape o tonă de rapană.
Indivizii sunt cercetaţi acum pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj, iar barca, GPS-ul şi echipamentul de scufundare folosit a fost confiscat.
Odată ajunsă în farfuriile turiştilor de pe litoral, delicatesa marină ar fi valorat peste un 100.000 lei.