Cocktailul ucigaș care a dus la tragedia de la 2 Mai. De ce a fost scăpat autorul de două ori de DIICOT. Ilegalități și semne de întrebare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Moartea tinerilor Roberta Marina Dragomir și Sebastian Andrei Olariu a deschis o cutie a Pandorei, din care au ieșit toate realitățile sinistre ale României: droguri la volan, polițiști slabi și fără dotări, șmecheri plin de bani scăpați de lege, într-un cuvânt - haos.

Vlad Pascu, șoferul drogat, lăsat liber de polițiști înainte de accident FOTO Viața Dobrogei
Vlad Pascu, șoferul drogat, lăsat liber de polițiști înainte de accident FOTO Viața Dobrogei

Ziua fatidică de sâmbătă, 19 august 2023, ar trebui să devină studiu de caz pentru viitorii polițiști și magistrați: este ziua în care toate verigile slabe ale sistemului juridic din România s-au prăbușit, toate măsurile de siguranță care ar fi trebuit să salveze doi tineri au căzut, iar inevitabilul s-a produs.

Matei Vlad Pascu (19 ani), fiul de bani gata al unor oameni de afaceri influenți din București, abia scăpat de o oră din mâinile ale unor polițiști blazați, care îi găsiseră droguri în mașină, după un apel 112, a intrat cu bolidul de colecție al tatălui, într-un grup de opt tineri, pietoni. Pe doi dintre ei i-a omorât pe loc, apoi a plecat de la locul faptei. A fost prins la mică distanță: confuz, derutat, cu căști în urechi, drogat cu trei substanțe (cocaină, amfetamină și metamfetamină) și declarând a că lovit o pasăre sau un câine. De la acest moment, toate relele din sistemul României au ieșit la iveală, ca puroiul din rană. Din nefericire, mult prea târziu pentru cele două vieți curmate. 

Roberta Dragomir SURSA Facebook RD
Roberta Dragomir SURSA Facebook RD

Investigațiile făcute mai mult la presiunea uriașă a opiniei publice și a presei au scos la iveală că Matei Vlad Pascu avea întocmit primul dosar penal la vârsta de 13 ani, când a fost prins cu canabis de jandarmi. Dosarul a fost închis pentru că băiatul avea sub 14 ani, vârsta de răspundere legală. A fost prins din nou anul trecut, dar și atunci s-a renunțat la anchetă, fiind „luate în calcul mai multe aspecte“, inclusiv că „nu avea antecedente penale“. 

Tatăl lui Sebastian plângându-și distrus fiul SURSA Antena 3
Tatăl lui Sebastian plângându-și distrus fiul SURSA Antena 3

Profil de toxicoman

Tânărul cercetat acum pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului, nici nu ar fi trebuit să se afle pe șosea. Nici părinții, nici autoritățile nu au intervenit pentru a-l opri.

„La data de 24.02.2022 a fost înregistrată la nivelul BCCOB lucrarea penală, privind depistarea numitui Pascu Matei Vlad, cu aproximativ 1 gram de cannabis la Mall Băneasa. Lucrarea a fost înaintată la DIICOT, însă în luna noiembrie 2022, procurorii au dispus în cauză renunțarea la urmărirea penală. În luna ianuarie 2023, măsura a fost confirmată de către Tribunalul București”, spun surse oficiale.

Vlad Pascu a recidivat însă, lucru pe care îl știau și părinții săi. La 25 mai 2023, ora 00:07, Secția 2 Poliție a fost sesizată prin apel 112 de către un bărbat, cu privire la faptul că în imobilul pe care îl avea în îngrijire, au pătruns fără drept persoane necunoscute.

Ajunși la fața locului, polițiștii au luat legătura cu numiții Pascu Matei Vlad fiul proprietarului imobilului) și cu apelantul (îngrijitorul imobilului), care le-au comunicat că cele sesizate nu se confirmă. Numitul Pascu Matei Vlad se află în stare de ebrietate și era incoerent în vorbire și gesturi, povestind lucruri neadevărate. Ulterior s-a luat legătură cu tatăl lui Pascu Matei Vlad, respectiv cu Pascu Mihai, acesta aducând la cunoștință organelor de poliție faptul că fiul său este cunoscut că și consumator de substanțe interzise și are episoade psihotice”, se arată într-un raport al poliției, care confirmă practic că tânărul este consumator droguri, iar părinții știau acest lucru. 

„Drogurile sunt viața mea“ - Vlad în tricoul cu motto SURSA Instagram VP
„Drogurile sunt viața mea“ - Vlad în tricoul cu motto SURSA Instagram VP

În noaptea de 18 august 2023, venit la Constanța, Vlad Pascu a scăpat pentru a treia oară, de lege: polițiștii l-au oprit în trafic, însă doar pentru o acțiune preventivă.

Pe 19 august 2023, la ora 2.40, Vlad Pascu a fost oprit de polițiști în urma unei sesizări la 112. Cu două ore înainte, un șofer anunțase că Mercedesul Benz B 107 MBZ circulă haotic pe șoseaua dintre Vama Veche și 2 Mai – exact acolo unde avea să omoare, în câteva ore.

Echipajul format din polițist și adjunct l-au depistat în Vama Veche, într-o stare care se vede ușor pe imaginile filmate de camerele de corp ale polițiștilor, de la testarea sa alcoolscopică. De ce doar alcooltest, nu și drugtest - pentru că acesta lipsea din dotarea patrulei de la Vama Veche. Singurul drugtest era încuiat într-n brou din Poliția Mangalia, iar polițistul-responsabil era în concediu.

Oamenii legii i-au găsit în mașină un joint și patru pastile, iar Pascu a fost dus la Poliția Vama Veche împreună cu cei doi pasageri din mașină. Polițiștii nu au verificat însă nici măcar actele mașinii sale, pentru că ar fi descoperit că aceasta nu avea RCA – motiv suficient pentru a-i lua plăcuțele de înmatriculare, împiedicându-l astfel să circule.

După două ore, drogatul a fost lăsat să plece, la volanul mașinii sale puternice. În nicio oră, la ora 5.25, a intrat cu mașina în grupul de tineri studenți la Geografie, care mergeau spre 2 Mai, pe acostament. Roberta Marina Dragomir (20 ani, din București) și Sebastian Andrei Olariu (21 ani din Pantelimon, llfov) au murit pe loc, spulberați efectiv. Alți doi băieți și o fată au fost răniți, iar trei băieți au scăpat ca prin minune.

Avea halucinații

Surse oficiale spun că, după ce a scăpat de polițiști, Matei Vlad Pascu s-a dus împreună cu prietenii săi la o vilă din Vama Veche, apoi a plecat iar cu mașina. „A tras trei liniuțe de pe masă“, aveau să declare cei doi pasageri, găsiți și ei drogați, după accident, în Vamă. După ce a lovit grupul de tineri, Pascu delira și nu știa de accident.

Tatăl Robertei, Cătălin Dragomir, dezvăluie că în sediul Poliției Mangalia, ucigașul Pascu și supraviețuitorii au stat în aceeași încăpere – considerând că a fost o manevră din partea anchetatorilor, la influența familiei Pascu, doar-doar supraviețuitorii să-și piardă cumpătul și criminalul să devină victima lor.

Cătălin Dragomir, tatăl fetei ucise FOTO Antonia Ispas
Cătălin Dragomir, tatăl fetei ucise FOTO Antonia Ispas

„Consumul unul cocktail de droguri recreaționale provoacă halucinații, printre altele. Așa că este posibil că acest tânăr să fi avut halucinații, în momentul în care s-a produs accidentul. După pandemie, numărul consumatorilor de droguri - în România și nu numai - a crescut exponențial. Anul trecut, la acțiunile făcute de poliție, au fost foarte multe persoane care au fost prinse în trafic, conducând sub Influenta substanțelor psihoactive, chiar mai multe decât cele care au condus sub influența alcoolului“, a declarat colonelul (r) Cristian Oprișan, fost șef al Biroului Antidrog Constanța.

„Nu încercăm să ne scăpăm copilul”

Arestat pentru 30 de zile, lui Pascu nu i s-a reținut, deocamdată, și infracțiunea de conducere sub influența substanțelor psihoactive. Procurorul de caz a preferat să aștepte analiză de sânge de la Institutul de Medicină Legală Mina Minovici din București, ce ar putea dura și un an, deși, în alte cazuri, inclusiv de suspiciuni de consum de cocaină, s-a luat în considerare rezultatul drugtest.

Părinții săi au angajat-o drept apărător pe sora subprefectei din Constanța, însă sunt informații că au ales alt apărător, pentru că aceasta a făcut declarații prin care încerca să-și curețe clientul de vină, în ciuda evidenței și a istoricului acestuia. Avocata Luminița Popescu a spus printre altele că Vlad Matei Pascu nu primea bani de la părinți pentru droguri, că mama nu știa unde se află și a încercat să inducă ideea că acesta ar fi primit droguri de la un necunoscut.

Bolidul Mercedes cu care Matei Vlad Pascu a produs tragedia FOTO Viața Dobrogei
Bolidul Mercedes cu care Matei Vlad Pascu a produs tragedia FOTO Viața Dobrogei

Prima reacție a părinților a venit abia marți, 22 august 2023, printr-un comunicat de presă despre „această tragedie“ în care fiul lor „a fost implicat“.

„Nu există cuvinte prin care se ne exprimăm durerea și șocul provocate de această tragedie în care fiul nostru a fost implicat. Înțelegem pe deplin situația, suntem părinți și suntem conștienți că nimic nu poate înlocui un copil. Pierderea unui copil este cea mai mare tragedie pe care un om o poate încerca. Căutăm să găsim un echilibru și dorim să ne oferim sprijinul și susținerea pentru tratamentele medicale necesare pentru a veni în ajutorul familiilor greu încercate”, se arată în declarația părinților.

„Nu încercăm să-l absolvim pe fiul nostru de rigorile legii, suntem conștienți de implicațiile pe care le va avea această tragedie asupra vieții lui și nu încercăm să-l ferim de răspunderea pentru faptele sale. Sufletul ne este pustiit, trăim o suferință fără margini și nu căutăm o cale <ușoară> pentru a ieși din ce avem de dus ca părinți. Dumnezeu să ne ajute să putem duce această imensă povară”, au mai precizat aceștia.

Mașină de lux fără RCA

Oameni de afaceri cu tranzacții de milioane de euro, părinții nu încheiaseră RCA pentru mașina morții. Polițiștii au ratat astfel încă o șansă, de a-i pune ucigașului o frână, înainte de cursa morții. Lipsa RCA complică și obținerea de daune pentru victime și familiile acestora, la proces.

„Legislația comunitară protejează terțul păgubit. Dacă autorul accidentului conducea un vehicul neasigurat, daunele vor fi achitate de Biroul Asigurătorilor Auto din România, suma va fi compensată în limitele contractului de asigurare, conform Legii 132/2017“, a declarat pentru „Adevărul“ Cătălin Condescu, președintele Asociației Victimelor Accidentelor de Circulație.

Procesul ar putea dura însă și cinci ani, în funcție de cum se va comporta Vlad Pascu în instanța. Deocamdată, s-a folosit de dreptul la tăcere. De pușcărie, însă, nu va scăpa, grație Legii Anastasia (213/2023), intrată în vigoare în iulie, care prevede că șoferii beți, drogați sau fără permis care comit accidente, fac închisoare.

Capcană pentru rudele îndoliate

Cătălin Condescu are și un sfat pentru părinții tinerilor uciși în accident, care ar putea deveni, la rândul lor, victime ale speculanți, așa-ziși specialiști în daune.

Există pretinși specialiști în daune care fac un business consistent, la nivel de țară. Astfel de dosare de daune sunt tranzacționate ca la piață, ajung la diverși indivizi care nu știm cum intră în posesia datelor cu caracter personal, care sunt gestionate inițial de autorități publice. Rudele, sub imperiul traumelor, semnează și nu știu ce semnează. Nu sunt contracte clare, uneori aparținătorii nici nu le primesc au și se trezesc că la final primesc jumătate sau sub jumătate din suma pe care asigurătorii o achită amiabil sau obligat prin hotărâre judecătorească“, avertizează Condescu.

Primarul din Limanu: „Am sesizat pericolul“

De ani de zile, tinerii petrecăreți din Vama Veche-2 Mai circulă pe jos, pe porțiunea unde s-a produs tragedia. Știu și autoritățile asta, tot de ani. După trei zile de tăcere, primarul din Limanu, comuna de care aparțin cele două sate turistice, a vorbit.

Daniel Georgescu, primarul comunei Limanu FOTO Facebook/Daniel Georgescu
Daniel Georgescu, primarul comunei Limanu FOTO Facebook/Daniel Georgescu

„Drumul pe care s-a petrecut oribilul eveniment este un Drum Național, prin urmare administrarea intră în responsabilitatea Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Constanța. De altfel, noi am sesizat pericolul și la nivelul comunei Limanu avem deja realizat un studiu de fezabilitate și un proiect tehnic pentru a realiza extinderea trotuarului și iluminatul public de-a lungul Drumului Național care traversează localitatea 2 Mai și până la pistă de biciclete, care începe imediat după Unitatea Militară și unește 2 Mai cu Vama Veche. Acum suntem la faza în care așteptăm o linie de finanțare pentru a implementa acest proiect și pentru a trece la execuție. Știți, de altfel, că realizarea unor astfel de proiecte înseamnă și o perioadă destul de lungă de timp, mai ales din cauza procedurilor extrem de anevoioase”, a declarat Daniel Georgescu, primarul din Limanu, pentru „Adevărul“.

Verificări tardive

Corpul de Control al Ministerului Afacerilor Interne a venit marți, 22 august 2023, la Constanța ca să cerceteze, postum, ce nu a funcționat. Ministrul Cătălin Predoiu a promis că va face publice concluziile raportului. Poliția Română a transmis că are în dotare un număr de 171 drugteste, în toată țara. În județul Constanța există 15 drugteste. Dacă cel de la Mangalia, unicul din zonă, era la dispoziția echipajului din teren, o tragedie fără margini ar fi fost evitată.

Ziua despărțirii

Roberta Marina Dragomir și Andrei Sebastian Olariu au fost conduși marți, pe ultimul drum de sute de oameni: părinți, rude, colegi, prieteni, dar și foarte mulți necunoscut care au venit să le arate celor greu încercați că nu sunt singuri.

La îmormântarea lui Sebastian, toți au venit înveșmântați în alb, iar sicriul a fost purtat pe o punte de flori albe. În urma lui, părinții abia au pășit plini de durere, până la mormânt. La căpătâiul Robertei, părinții ei s-au luat de mână, ca să își insufle putere, în timp ce sicriul cu fiica lor cea mare era coborât în pământ. Au nevoie să continue pentru că, la fel ca soții Olariu, mai au o fiică de crescut.

Părinții îndurerați i-au rugat pe cei prezenți: „Să vă amintiți de Roberta și de Sebastian, să nu îi uitați, vă rugăm, în două săptămâni…“

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite