Arhiepiscopia Tomisului și-a făcut cont pe Instagram. „Tehnica aceasta de Dumnezeu e lăsată“

0
0
Publicat:

După Facebook și Tik-Tok, Arhiepiscopia Tomisului are, de luna aceasta, cont de Instagram. Anunțul a fost făcut de IPS Teodosie, printr-un mesaj video.

IPS Teodosie
IPS Teodosie

„Iubiți reprezentanți și spectatori de pe Tik-Tok, Instagram, sunt bucuros să vă împărtășesc dragostea mea față de toți, că iată, mijloacele acestea tehnice ne ajută să ne apropiem și biserica vine în întâmpinarea dumneavoastră. Știința e de la Dumnezeu și tehnica aceasta de Dumnezeu este lăsată”, a spus Teodosie, citat de ziuaconstanta.ro. „De aceea, iată, vom fi mereu împreună și nu vreau să vă spun altceva decât adevărul, decât mesajele de la Dumnezeu, căci Biserica este a lui Dumnezeu și condusă de el. Și voi sunteți fii Bisericii, sunteți copiii noștri duhovnicești. Vă iubim, de aceea vă vom dărui mereu hrană spirituală”, a adăugat el.

Arhiepiscopia Tomisului și-a făcut și pagină de TikTok, unde IPS Teodosie și alți preoți și teologi ai Arhiepiscopiei Tomisului transmit publicului tânăr, cu precădere, învățături creștine.

Ulterior, el și-a explicat inițiativa: „Sunt bucuros să colaborez intens cu tinerii pe TikTok întrucât tinerii au mare nevoie de Biserică, de păstori, de îndrumători. Vă voi fi aproape tuturor pentru că tinerii sunt viitorul nostru și au nevoie de lumină. Vă voi da lumină din lumina lui Iisus Hristos“, le-a spus ierarhul Tomisului.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite