Adolescent de 17 ani, rănit după ce a căzut de pe acoperișul unei biserici din Constanța. Accident sau tentativă de sinucidere?

0
Publicat:

Un adolescent în vârstă de 17 ani a căzut, luni, de pe acoperișul unei biserici din municipiul Constanța, fiind transportat de urgență la spital.

Adolescentul a fost transportat la spital. Foto: arhivă
Adolescentul a fost transportat la spital. Foto: arhivă

Un incident grav a avut loc luni, 12 mai, în municipiul Constanța, unde un adolescent în vârstă de 17 ani a căzut de pe acoperișul unei biserici situate pe strada Pelicanului, în zona Medeea. Conform relatărilor din presa locală, ar fi vorba despre Biserica „Sfântul Nectarie Taumaturgul”.

Incidentul a fost raportat în jurul prânzului, iar la fața locului s-au deplasat de urgență echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea și ale serviciului SMURD.

Zona a fost rapid securizată de autorități, iar echipajele SMURD B Palas și SMURD C au intervenit prompt pentru acordarea primului ajutor.

În ciuda căzăturii, adolescentul era conștient și cooperant în momentul în care a fost preluat de paramedici. Acesta a fost stabilizat la fața locului și transportat de urgență la Spitalul Județean Constanța, unde a fost supus unor investigații medicale amănunțite.

La acest moment, starea sa este stabilă, însă medicii continuă monitorizarea pentru a evalua eventualele leziuni interne sau complicații.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs incidentul.

„Se verifică toate ipotezele posibile, inclusiv cea a unui accident, dar și varianta unei tentative de suicid,” au transmis surse apropiate anchetei.

Constanţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite