VIDEO Cabral, în lacrimi la concertul lui Armin van Buuren: „Ăsta mi se pare marele câştig al celor care fac Untold…”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cabral a fost nelipst de la lounge-l Fratelli de pe Cluj Arena. FOTO: Remus Florescu
Cabral a fost nelipst de la lounge-l Fratelli de pe Cluj Arena. FOTO: Remus Florescu

Cabral a petrecut la Cluj toate cele patru zile ale festivalului Untold. Vedeta, care a fost anul acesta şi la Tomorrowland, face o comparaţie între cel mai cunoscut festival din Europa şi Untold.

Cabral a fost nelipsit de la lounge-ul Fratelli în cele patru zile ale festivalului Untold. Mereu bine-dispus şi prietenos, prezentatorul Pro TV a fost în mare formă. În ultima zi de festival, Cabral a scris pe blogul său despre experienţa de la Cluj:   

„De patru zile-s la Cluj, casc ochii şi urechile, dansez şi râd cu cei mai veseli oameni pe care-i ştiu. Mă rog, lipsesc câţiva dintre ei…

Dar aseară am pus totul pe pauză, pentru câteva minute.

Din întâmplare. Involuntar. Din greşeală.

Am ajuns suuus pe stadion, sus-sus… şi-am văzut de-acolo spectacolul.

Nu, nu mă refer la scenă ori la lumini. Nu mă refer la artificii şi alte pirotehnice. Nu mă refer la artiştii de pe scenă.

Mă refer acum la public. La oamenii de jos. La noi, ăia mici, care ne înghesuim care pe unde-apucă şi dansăm până de dimineaţă.

Măi oameni buni, m-am oprit pentru multe minute bune, n-am mai vorbit şi m-am bucurat de voi, cu voi.

Am fost anul ăsta şi la Tomorrowland. Primul week-end de show, toate zilele. Frumos? Da, foarte frumos. Spectaculos? Foarte. Demenţial? Da.

Dar n-au, taică, publicul nostru. Pe bune.

Să mă bată mama dacă te mint, uită-te în video-ul de mai jos şi spune-mi că nu te zbârleşti şi tu, văzându-i pe-ai noştri, mulţi dintre ei nişte copii, cât de frumoşi sunt/suntem împreună!

„Ăsta mi se pare marele câştig al celor care fac Untold-ul”

„Ăsta mi se pare marele câştig al celor care fac Untold-ul… aduc la Cluj un public demenţial. Vesel. Dispus către comunicare frumoasă. Şi inteligent, că aici cred că-i cheia. Vorbesc serios, (mi-)am auzit nişte poante, nişte ironii şi nişte miştouri cum doar de la oameni deştepţi poţi auzi. Şi am râs cu ei.

Iar momentul de care spuneam aseară… apăi trebuie să recunosc, la un moment dat mi-a intrat o muscă-n ochi, sau ceva, de până n-am pus mâna pe un şerveţel n-am oprit lăcrimarea*”, 

Vezi ce zic? Ăştia-s ai noştri, ăştia suntem noi. :)

Mucho love!

*mă rog, cred că au ajutat şi cele câteva shot-uri, că eu când mă hidratez devin pupăcioooos…

Şi fix pe aceeaşi idee… tot de-aseară:

 Citeşte şi

Andreea Esca, despre Untold: „Clujul a lăsat în urmă Capitala din multe puncte de vedere”

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite