Scurtă ședință de CJ. UMF Cluj a primit, la a patra strigare, drept de administrare pentru o serie de clădiri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierii județeni s-au întâlnit miercuri în ședință extraordinară și în aproape o oră au aprobat șase proiecte de ordinea de zi, printre care și cele prin care o serie de imobile din administrarea CJ Cluj (care este și proprietar) în administrarea UMF Cluj. Cele două proiecte au fost aprobate după ce au fost aduse pentru a patra oară pe ordinea de zi.

După ce au discutat de ce a fost convocată această ședință extraordinară la doar o săptămână după ultima ședință  și după ce s-au hotărât cum să voteze, prin ridicarea mâinii sau prin vot electronic, consilierii județeni au aprobat în nicio oră toate cele nouă puncte de pe ordinea de zi.

Primele proiecte aprobate au fost legate de trecerea unor imobile din administrarea CJ Cluj în administrarea UMF Cluj. Înainte de a se vota, directorul administrativ al UMF Cluj, Ioan Pop, a afirmat că în funcție de cum vor vota consilierii universitatea își va putea stabili planul de investiții pentru anul viitor.  

Apoi s-au votat proiectele prin care se stabilesc tarifele de călătorie pentru mijloacele de transport în comun, atribuirea a trei licențe de traseu pentru servicii de transport.

Cluj-Napoca

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite