Şansă egală la viaţă: locuri de muncă pentru victimele violenţei în familie şi pentru persoanele cu dizabilităţi
0Bastionul Croitorilor găzduieşte miercuri, 23 septembrie, între orele 11.00 şi 13.00, o bursă a locurilor de muncă pentru persoanele care au fost victime ale violenţei şi care au dizabilităţi. Evenimentul se adresează celor din judeţul Cluj, iar cei interesaţi pot să opteze pentru un job de croitor, bucătar, tâmplar, peisagist şi lista poate continua.
Bursa Locurilor de Muncă pentru persoanele cu dizabilităţi şi victime ale violenţei este organizată miercuri, 23 septembrie, la Cluj de către Fundaţia Estuar, cu activitate de 21 ani în domeniul sănătăţii mintale.
Evenimentul se va desfăşura la Turnul/Bastionul Croitorilor din Cluj-Napoca, între orele 11.00 şi 13.00, scopul său fiind de a-i ajuta pe cei mai puţin norocoşi decât noi, pe victimele violenţei în familie şi pe cei care au o dizabilitate. Organizatorii bursei pleacă de la ideea că angajarea constituie un pas esenţial al întegrării acestor oameni în comunitate.
”Beneficiarii Centrului Social Cluj-Napoca, consiliaţi şi instruiţi în vederea accesării şi menţinerii unui loc de muncă, vor avea ocazia să vină în contact direct cu angajatorii prezenţi la acestă bursă. Beneficiarii proiectului au mai avut parte şi de consiliere profesională, socială, psihologică, vocaţională, juridică”, potrivit unui comunicat.
Locurile de muncă oferite la această bursă sunt următoarele: agent curăţenie, ambalator manual, asistent farmacist, brutar, confecţioner asamblator articole textile, croitor, cusător piese din piele şi înlocuitori, lucrător la bandă, lucrător în bucătărie, îngrijitor bătrâni, sortator manual, tâmplar, spălător vase, peisagist, IT (introducere date în PC), lucrător în comerţ.
Bursa este organizată printr-un proiect finanţat şi din fonduri europene, mai precis din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013. Proiectul se numeşte „Servicii integrate de sprijin pentru victimele violenţei în familie şi persoanelor cu dizabilităţi” şi a fost iniţiat de Fundaţia „Preţuieşte Viaţa”, fundaţie a vedetei TV Andreea Marin, şi e pus în practică împreună cu Fundaţia Estuar, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 Bucureşti, şi Asociaţia Telefonul Copilului, şi co-finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013.
Mai puteţi citi: