Pe drumurile din judeţul Cluj se circulă în condiţii de iarnă. S-au folosit circa 350 de tone de material antiderapant

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Drum în judeţul Cluj  FOTO Facebook CJ Cluj
Drum în judeţul Cluj  FOTO Facebook CJ Cluj

Circa 350 de tone de material antiderapant a fost folosit luni, 5 februarie, pe drumurile din judeţul Cluj. Circulaţia se desfăşoară în condiţii de iarnă.

Autorităţile judeţene din Cluj susţin că se acţionează pe 38 de drumuri judeţene, cu 23 de utilaje mai ales că în ultimele 24 de ore precipitaţiile căzute sub formă de ninsoare au fost semnificative.

„Din cauza temperaturilor sub zero grade Celsius, unele drumuri judeţene au fost afectate şi de fenomenul de polei. În acest context, pentru asigurarea unor condiţii optime de circulaţie, în cursul zilei de luni, 5 februarie a.c., s-a intervenit ori s-au efectuat revizii pe nu mai puţin de 53 de drumuri sau sectoare de drumuri judeţene situate pe raza Loturilor 1 şi 3 - zona Huedin – Gilău şi, respectiv, zona Gherla – Dej. Intervenţia a fost realizată cu ajutorul a 29 de utilaje, fiind folosită o cantitate de 278 de tone de material antiderapant, inclusiv sare, pentru a combate poleiul şi gheţuşul. Tot pe raza Loturilor 1 şi 3, la această oră se acţionează pe 34 de drumuri judeţene, cu 19 utilaje“, precizează reprezentanţii Consiliului Judeţean Cluj.

Intervenţii similare s-au făcut pe drumurile judeţene situate pe raza Lotului 2 - zona Turda, unde marţi dimineaţa, 6 februarie, se înlătura zăpada pe patru drumuri judeţene. 

Mai puteţi citi:

Sfaturi pentru o drumeţie de iarnă la munte. Cum vă îmbrăcaţi, ce traseu alegeţi şi ce faceţi dacă vă întâlniţi cu ursul

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite