Oraşul din România unde vor fi făcute braţe artificiale pentru cei cu amputaţii. Membrele vor fi printate 3D

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La cluj vor fi făcute membre artificiale în cadrul unui proiect special FOTO Pixabay
La cluj vor fi făcute membre artificiale în cadrul unui proiect special FOTO Pixabay

Universitatea Tehnică din Cluj va implementa un proiect prin care vor fi dezvoltate soluţii de realizare a unor membre artificiale, printate la imprimante 3D. Mai multe universităţi din ţară au candidat pentru acest proiect, iar cel mai mare punctaj l-a obţiinut universitatea clujeană.

În urma evaluării la nivel naţional realizată prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale – ANPCDEFP, Universitatea Tehnică din Cluj a a obţinut cel mai mare punctaj dintre universităţile participant şi a câştigat primul loc cu un proiect de cooperare în învăţământul universitar

Este vorba de un proiect în valoare de aproximativ 200.000 de euro, care vizează dezvoltarea unor soluţii de realizare a unor noi tipuri de sisteme mecatronice biomimetice concepute şi realizate prin printare 3D care să vină în sprijinul persoanelor cu nevoi speciale, în special cu braţe amputate.

Proiectul are un profund caracter trans şi inter-disciplinar, pe lângă tehnologiile de fabricaţie moderne - de printare 3D, fiind vizate şi alte domenii avansate cum ar fi cel de mecatronică şi robotică, programare, inteligenţă artificială, materiale inteligente, medicină, realitate virtuală - realitate augmentată.

Prin natura lui, proiectul va atrageprincipalele instituţii publice şi private ce activează la nivel european în domeniul printării 3D, respectiv domeniul de bio-mecatronică avansată în vederea constituirii unei reţele de cercetare avansatecapabile să conceapă şi să dezvolte o serie de strategii comunela nivel educaţional şi de cercetareîn vederea formării unor specialişti capabili să dezvolte aplicaţii în domenii de cercetareavansate ce implică metodele moderne de fabricaţie(printare 3D), respectiv domeniul bio-mecatronicii pentru realizarea unor sisteme biomimetice care să vină în sprijinul persoanelor cu nevoi speciale.

La nivelul Universităţii Tehnice din Cluj, proiectul EMERALD se va derula şi va fi implementat în perioada 2022-2023 prin intermediul bunei relaţii de colaborare existente între Departamentul de Ingineria Fabricaţiei din cadrul Facultăţii de Inginerie Industrială, Robotică şi Managementul Producţiei, respectiv Departamentul de Mecatronică şi Dinamica Maşinilor din cadrul Facultăţii Autovehicule Rutiere, Mecatronică şi Mecanică, cooperare de succes în urma căreia au fost câştigate şi derulate sau, sunt în derulare şi alte proiecte strategice de cooperare importante şi de succes la nivel european, cum sunt proiectele ERASMUS KA 203 MIND (https://www.project-mind.eu/) şi proiectul ERASMUS KA 226 BRIGHT (https://brightproject.eu/) în care UTCN a avut şi are rolul de instituţie coordonatoare şi instituţie câştigătoare a competiţiei organizate sub egida ANPCDEFP. 

Vă mai recomandăm şi:

 

Epidemiologul-şef al României, despre varianta Omicron la copii: „Fac forme uşoare ale bolii, rata internării e scăzută“

Lockdown sau restricţii moderate? Care este strategia câştigătoare în faţa valului Omicron

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite