Gestul înfiorător şi de neînţeles al unei românce din Marea Britanie. „Ne pregăteam de botez, am avut priveghi”
0O românca din Marea Britanie este acuzată de crimă şi de tentativă de crimă şi riscă să îşi petrească tot restul vieţii în spatele gratiilor. Se întâmplă la Belfast, în Irlanda de Nord, unde o tragedie fără asemănare a îngrozit comunitatea.
Raluca Tagani are 29 de ani, locuieşte de trei ani la Belfast, în capitala Irlandei de Nord, şi a devenit de curând erou negativ într-un scenariu horror. Deşi avea tot ce şi-ar fi putut dori, inclusiv o familie frumoasă, doi copii mici şi o viaţă prosperă, românca le-a dat cu piciorul.
Marţi, 27 iulie, vecinii ei din Ardoyne, Belfast, au dat alarma, după ce românca şi-ar fi ucis bebeluşul în vârstă de doar opt săptămâni şi şi-ar fi rănit mortal fetiţa de doi ani. Nimeni nu a înţeles ce s-a întâmplat, iar anchetatorii nu au nici eu un răspuns pentru gestul de neînţeles al româncei.
Aparent din senin, Raluca Tagani s-ar fi năpustit asupra sugarului cu un cuţit de bucătărie şi l-ar fi înjunghiat de mai multe ori mortal. Nu s-a mulţumit însă cu atât, iar următoarea victimă în cale furiei dezlănţuite a femeii a fost fetiţa ei de doi ani. Ceva mai norocoasă, micuţa a scăpat cu câteva răni grave, iar ţipetele ei şi ale mamei sale i-au alarmat pe vecini care au intervenit şi au salvat-o în ultima clipă, notează presa din Marea Britanie.
Tot vecinii l-au anunţat şi pe soţul Ralucăi, care se afla în Anglia, într-o călătorie în interes de serviciu. Momentul înfiorător a fost povestit de Lara, fiica bărbatului dintr-o altă căsătorie, care se afla lângă el când a primit teribila veste..
„Când a aflat că Liam a murit, a lăsat telefonul şi a ţipat. L-am ţinut în timp ce plângea. Poliţia şi ambulanţa au venit să verifice starea lui. Tatăl meu este un om mare şi nu îşi manifestă niciodată sentimentele. Să-l vezi aşa a fost îngrozitor”, a spus Lara, potrivit Daily Mail.
N-a fost botez, a fost priveghi
La rândul lui, soţul femeii a povestit despre tragedia prin care a trecut. El a spus că se pregătea împreună cu soţia sa pentru botezul micuţului şi ar fi urmat să plece în România, unde au programat acest eveniment în toate detaliile. Doar că, din motive pe care nici el nu le cunoaşte, în loc de botez, însă, are parte acum de priveghi. „Ne pregăteam de botez, dar am avut priveghi”, a spus bărbatul.
Tatăl micuţului ucis (dreapta) este prăbuşit de durere şi nu înţelege motivul pentru care soţia lui s-a transformat într-o criminală, FOTO The Sun
Totodată, el a ţinut să le mulţumească vecinilor şi întregii comunităţi pentru tot sprijinul acordat. „Toţi vecinii şi întreaga comunitate, le mulţumesc pentru tot ajutorul şi sprijinul lor, apreciez cu adevărat totul. A ţine această priveghere înseamnă pentru mine lumea. Sunt cu adevărat frânt, dar îmi dă puterea să ştiu că toţi oferiţi atât de multă dragoste şi sprijin”, a spus el, conform The Sun.
În schimb, Raluca Tagani se află acum în custodia Poliţiei şi va sta la închisoare pe toată durata cercetărilor şi a procesului, care este programat să înceapă pe 27 august, la Belfast. Românca este acuzată de crimă şi de tentativă de crimă şi riscă acum, dacă va fi găsită vinovată, să-şi petreacă tot restul vieţii în spatele gratiilor.
Vă mai recomandăm şi: