Fată de 10 ani, terorizată de recuperatorii unei bănci. Copila era ameninţată zilnic că va dormi pe drumuri, dacă părinţii nu-şi plătesc ratele. Micuţa a cedat psihic, iar instanţa i-a acordat despăgubiri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fiica Mariei Meşter a suferit stări anxioase în urma telefoanelor primite de la angajaţii băncii. FOTO: stiridecluj.ro
Fiica Mariei Meşter a suferit stări anxioase în urma telefoanelor primite de la angajaţii băncii. FOTO: stiridecluj.ro

Sucursala din Dej a Bancpost este obligată să achite 4.500 de euro despăgubiri pentru că a traumatizat-o psihic pe fata uneia dintre clientele băncii. Angajaţii băncii sunau la domciliul Mariei Meşter, care a vea un credit la istituţie, şi întrucât aceasta nu era acasă, vorbeau cu fiica acesteia.

Întreaga poveste de-a dreptul dramatică a pornit în 2010, când Maria Meşter a luat un credit de 2.100 de lei de la o bancă, relatează stiridecluj.ro.  Femeia şi-a plătit în fiecare lună ratele la bancă, dar cu toate acestea a fost stresată cu sute de telefoane de funcţionarii băncii. Pentru că Maria nu le-a mai răspuns pe telefonul mobil, aceştia au început să sune pe telefonul fix.

Cum au motivat judecătorii decizia

 
„Tribunalul Cluj a dat sentinţa definitivă şi irevocabilă în data de 13 februarie 2013. Motivarea hotărârii încă nu a fost emisă“, a declarat pentru „Adevărul“, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Cluj, Petru Urs. „Adevărul“ prezintă motivarea judecătorilor din Dej, cei care au dat prima sentinţă favorabilă clujencei: „Spre acest sfârşit, este evidentă puternica traumă psihică  încercată şi de către minora reclamantă de rd.2, un copil pe atunci în vârstă de 10 ani a cărui viaţă sufletească a fost zdruncinată grav în perioada în  care angajaţii pârâtei au insistat în permanenţă cu telefoane, discutând inclusiv cu fetiţa despre aşa zisele datorii ale mamei către bancă, emoţiile trăite afectându-i în mod negativ participarea la viaţa socială şi de familie, întrucât în mod cert nu s-a putut bucura de activităţile şi realizările specifice vârstei, ci dimpotrivă, atât din partea sa, cât şi a mamei, a fost necesar un efort psihic suplimentar în raport de situaţia anterioară, pentru a trece împreună peste problema ivită fortuit în viaţa lor privată şi de familie. Din aceste motive se impune repararea prejudiciului nepatrimonial suferit de către reclamante, fapt realizabil prin plata unui echivalent pecuniar“. 

Mama, trecută incorect pe lista neagră a creditelor

Judecătorii dejeni au mai arătat: „În mod neîndoios, activitatea culpabilă de imputare sistematică a unor datorii bancare, devenită cu adevărat şicanatoare la adresa reclamantei, combinată cu înscrierea de informaţii negative pe seama acesteia în evidenţa Biroului de Credit în baza unor date incorecte ale pârâtei, conduită ilicită constatată de altfel de către organele cu atribuţii în domeniul protecţiei consumatorului, a ajuns să lezeze, atât sentimentul intern de preţuire, cât şi aprecierea, stima şi respectul, într-un cuvânt, demnitatea reclamantei de rd.1 în plan social, la locul de muncă şi în familie, dreptul la propria imagine, dând naştere în acelaşi timp la o traumă psihică, totul ca rezultat al unor afirmaţii necorespunzătoare adevărului, de natură să atragă nemeritat şi o lipsă de consideraţie din partea celor ce mai înainte îi preţuiau persoana. Din aceste motive se impune repararea prejudiciului nepatrimonial suferit de către reclamante, fapt realizabil prin plata unui echivalent pecuniar. ”Am avut o singură întârziere la plata împrumutului, fiind vorba de rata achitată în luna ianuarie 2010. Au continuat să mă contacteze pe telefonul fix la care răspundea fiica minoră, faţă de care angajaţii băncii aveau o atitudine violentă şi agresivă, subliniind că am datorii financiare importante, iar în caz de neplată se va proceda la evacuarea din locuinţă a familiei”, a povestit Maria Meşter.

Despăgubiri de 4.500 de euro

 Teodora, fetiţa femeii, a fost supusă unei expertize, iar medicii au stabilit că a fost traumatizată psihic în urma telefoanelor în care i se spunea că ”familia ei putea să doarmă în stradă”. ”A reieşit că reacţia anxioasă a fost generată de o situaţie existenţială cu care a fost confruntată - telefoane insistente primite”, se arată în experiza medicilor prezentă la dosar. Judecătoria Dej i-a dat dreptate femeii, obligând banca să achite 25.000 de euro despăgubiri, pentru că au traumatizat psihic un copil de 10 ani. Recursul a redus din valoarea despăbugirilor, până la cuantumul de 4.500 de euro, 2.500 de euro pentru Maria Meşter şi 2.000 de euro pentru fetiţa ei de 10 ani. 

Reacţia Bancpost 

"Bancpost nu am primit motivaţia Tribunalului, prin urmare nu pot să comentez“, a declarat pentru „Adevărul“ Robert Zănescu, purtătorul de cuvânt al Bancpost. 

Cluj-Napoca

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite