CFR Cluj a câştigat titlul de campioană pentru a treia oară în istorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Formaţia CFR Cluj a câştigat, pentru a a treia oară în istoria sa, titlul de campioană a României, în urma victoriei de vineri, scor 3-2, în deplasare, cu Universitatea Cluj, în meci rejucat din etapa a XXXI-a a Ligii I.

Minutul 86  CFR Cluj a preluat conducerea, prin golul înscris de Ricardo Cadu din penalti.

Minutul 65
CFR Cluj egalează, scorul devine 2-2, gol marcat de Modou Sougou.

Minutul 50 
Gabriel Mureșan (CFR Cluj) reușește să crească șansele de a egala, prin golul înscris în poarta Universității în minutul 50.



Minutul 46 
Același Marian Cristescu înscrie cel de-al doilea gol, scorul devenind 2-0 pentru Universitatea Cluj.

Minutul 28 
Universitatea Cluj conduce formaţia CFR Cluj, 1-0, după golul înscris de Marian Cristescu în minutul 28.



Preşedintele CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat, vineri, că echipa antrenată de Ioan Andone a demonstrat că este cea mai bună din campionat, deşi i s-au făcut multe şicane, şi a meritat să câştige titlul de campioană a României.

"Noi suntem cei pozitivi. Ni s-au făcut foarte multe şicane pe acest sfârşit de campionat, mai ales când am fost puşi să jucăm 6 etape şi 27 de minute în 18 zile. Am făcut faţă şi sunt mândru de echipa noastră. Este meritul jucătorilor şi al celor doi antrenori pe care i-am avut în acest sezon. În mod desoebit este meritul lui Ando, care a luat echipa într-un moment dificil. Am în maşină o şampanie de 9 litri ca acelea de la Formula 1 şi o vom desface unde vom petrece. Nu ne mai interesează meciul de duminică. În meciul cu Steaua cred că o să intru şi eu, şi Arpi. Nu ne interesează cine termină pe locul 2. Al doilea loc nu înseamnă nimic. Am demonstrat că suntem cei mai buni şi am făcut faţă la acest război psihologic care s-a dus cu noi. Cadu este un mare jucător şi un mare caracter", a spus Mureşan.

Finanţatorul FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a criticat dur, vineri, maniera de arbitraj a brigăzii croate delegate la derbiul oraşului Cluj-Napoca, în urma căruia CFR Cluj a devenit campionă, afirmând că "hoţii nu au frontiere".

"Nu pot să-i felicit pe campioni pentru că nu merită. Cu astfel de practici... Bravo lor că pot face de astea. Eram convins la 2-0, am primit telefoane şi le-am zis «staţi liniştit că nu bate Universitatea». Nu lasă nimic nepregătit. Ăla abia aştepta să dea penalti. Cum să dai un asemenea penalti? Oamenii dacă aranjează, nu aranjează numai cu arbitri români, aranjează cu toţi arbitrii. Ai oameni de legătură, te duci peste ei şi aranjezi. Doar n-or fi fraieri? Arbitrul le-a dat un aer cald... Când am văzut că e croat arbitrul... Când a fost sfârşitul jocului era o bucurie pe el, parcă câştigase la loto. Oamenii sunt pregătiţi. Hoţii n-au frontiere. Vorbesc de arbitri. Arbitrii din România îi ajută, arbitrii din străinătate îi ajută. Cu un arbitraj ca lumea nu reuşeau, i-au prins p-ăştia din Croaţia", a spus Porumboiu.

FC Universitatea Cluj:
Mircea Bornescu, Dorinel Popa, George Galamaz, Lukasz Szukala (c), Gaston Mendy, Marian Cristescu, Ovidiu Hoban, Adrian Cristea, Laurenţiu Marinescu, Tony Nwakaeme, Gheorghe Grozav
Antrenor Claudiu Niculescu

CFR 1907 Cluj:
Antonio Beto, Lionn Barbosa, Ricardo Cadu (c), Vasile Maftei, Paulino Camora, Ioan Hora, Sixto Peralta, Bakary Sare, Stojan Vranjes, Modou Sougou, Da Silva Ronny
Antrenor Ioan Andone

Arbitru principal Ante Vucemilovic (Croaţia)

image
image

Arbitri asistenţi Dalibor Conjar (Croaţia), Goran Pataki (Croaţia)

Cartonaşe galbene: Sixto Peralta (minutul 34), Adrian Cristea (minutul 44), Bakary Sare (minutul 72), Pantelis Kapetanos (minutul 81)

Cartonaş roşu: Adrian Cristea (minutul 49)

În tribunele Cluj Arena au ajuns şi Gigi Becali, Mihai Stoica şi Mihai Stoichiţă, care vor ţine pumnii echipei lui Claudiu Niculescu.

La partidă au asistat aproximativ 20.000 de persoane.

Cu o etapă înaintea încheierii campionatului, CFR Cluj a acumulat 70 de puncte. A doua clasată în Liga I, FC Vaslui, în prezent cu 67 de puncte, poate acumula tot 70 de puncte, dar clujenii au avantaj la rezultatele directe (2-0 şi 1-1).

CFR Cluj obţine, astfel, al treilea titlu de campioană a României din istorie, după cele cucerite la sfârşitul sezoanelor 2007/2008 şi 2009/2010, sub conducerea tehnică a lui Ioan Andone, respectiv Andrea Mandorlini.

În palmaresul clujenilor mai figurează trei Cupe ale României, în 2008, 2009 şi 2010 şi Supercupa României în 2009 şi 2010.

CFR Cluj a început campionatul avându-l ca antrenor pe portughezul Jorge Costa, dar acesta a fost înlocuit, la începutul lunii aprilie, cu Ioan Andone.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite