Cea mai mare universitate din ţară încurajează donarea de sânge
0
Direcţia Comunicare şi Relaţii Publice a UBB şi Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj reiau şi anul acesta campania de donare de sânge între 7 şi 11 noiembrie. Campania este adresată studenţilor şi universitarilor, dar donaţii pot face şi cei care nu lucrează sau studiază la universitate.
„Succesul înregistrat în urma ediţiilor anterioare şi interesul în creştere manifestat de studenţii noştri pentru donarea de sânge ne determină să continuăm acest program cu speranţa că vom creşte numărul donatorilor şi vom contribui la salvarea unor vieţi. Ne dorim ca studenţii să înţeleagă că donarea de sânge e un proces pe termen lung care trebuie realizat cu consecvenţă pentru a asigura o rezervă permanentă de sânge”, spune Paul Fărcaş, purtător de cuvânt al UBB.
Campania a ajuns la a treia ediţie şi anul acesta se va derula pe durata a 5 zile la sediul Centrului Regional de Transfuzie Cluj din strada Nicolae Bălcescu, numărul 19. Donatorii se pot prezenta la Centru între orele 7.30 şi 13.00.
342 de persoane au donat sânge în urma primelor două ediţii ale campaniei ,,Donăm împreună, UBB dă startul”.
Cei care vor să doneze se pot înscrie completând formularul AICI.

Mai puteţi citi:
Gestul care salvează vieţi: cinci motive pentru care este indicat să donăm sânge