Un bărbat fără adăpost a ars de viu într-un incendiu în comuna Ulmeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Casa a fost cuprinsă de flăcări FOTO Facebook/ISU Călăraşi
Casa a fost cuprinsă de flăcări FOTO Facebook/ISU Călăraşi

Un bărbat fără adăpost, care se refugiase într-o casă nelocuită din comuna Ulmeni, a fost găsit carbonizat. Din primele cercetări, se pare că victima a aprins focul şi a adormit.

Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Olteniţa au acţionat cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă timp de două ore şi 40 de minute pentru lichidarea incendiului. Conform primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a fost provocat de o persoană fără adăpost, care a aprins focul în interiorul locuinţei pentru a se încălzi, iar ulterior a adormit şi a fost surprins de ardere, aceasta fiind găsită carbonizată.

Flăcările au fost observate joi seară, în jurul orei 22.11, de câţiva localnici care au alertat pompierii.  La sosirea echipajelor de stingere, incendiul se manifesta foarte violent, cu flacără deschisă şi cu degajare de fum dens la nivelul întregului imobil, existând risc de extindere a arderii şi la alte bunuri materiale aflata în imediata apropiere.

Pompierii militari din Olteniţa au reuşit să lichideze incendiul în limitele găsite, fiind astfel salvate bunuri materiale în valoare de aproximativ 100.000 de lei. Din păcate, în casă a fost gpsit trupul carbonizat al unui bărbat. La locul evenimentului s-au deplasat, de asemenea, şase poliţişti şi doi jandarmi. Poliţia a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care bărbatul, în vârstă de 60 de ani, şi-a pierdut viaţa.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite