Turiştii se întorc de pe litoral. Autostrada Soarelui, supravegheată din elicopter de poliţişti
0
Turiştii care pleacă astăzi de pe litoral sunt supravegheaţi îndeaproape de poliţişti. Pentru asigurarea fluenţei traficului rutier, pentru prevenirea tragediilor, sute de oameni ai legii sunt cu ochii pe cea mai importantă autostradă.
Traficul pe A2, care leagă Bucureştiul de Constanţa, va fi supravegheat din elicopter. În ultima zi a minivacanţei de 1 Mai, a fost suplimentat numărul poliţiştilor care acţionează în stradă. Poliţiştii vor monitoriza astăzi traficul rutier, în vederea prevenirii evenimentelor grave, combaterii încălcării regimului legal de viteză şi salvarea de vieţi.
Conform IGPR, sunt monitorizate în special traseele de deplasare dinspre staţiunile turistice către Capitală şi celelalte aglomerări urbane, autostrăzile A1, A2 şi A3 (tronsonul Bucureşti – Ploieşti) şi sectoarele de drum spre punctul de trecere a frontierei către Bulgaria.
Pentru o călătorie în siguranţă, Poliţia Română au luat măsuri pentru întoarcerea în siguranţa a turiştilor care şi-au petrecut minivacanţa în Bulgaria, echipajele de poliţie fiind prezente în stradă la Vama Veche şi pe DN 5, de la primele ore ale dimineţii.
Vă recomandăm şi:
Poliţia, cu ochii pe mini-vacanţa de 1 mai. Ce trebuie să faci pentru a avea un sejur tihnit
Poliţia, cu ochii pe sărbătoarea de Paşte. Peste 300 de oameni ai legii sunt la datorie, pe teren
Amenzi-record. În 8 ore, poliţiştii au aplicat sancţiuni de 158.000 de lei
Măsură. Peste 100 de persoane, supravegheate judiciar de poliţiştii din Călăraşi