Se înnoieşte parcul auto. Încă trei autospeciale de ultimă generaţie pentru pompieri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce în luna septembrie au primit trei autospeciale de ultimă generaţie cu apă şi spumă de capacitate mare, pompierii călărăşeni şi-au completat, luni, parcul auto cu încă două maşini. În scurt timp, aceştia vor primi şi o maşină pentru descarcerări.

Achiziţia de echipamente face parte din proiectul finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007 - 2013, Axa prioritara 3, D.M.I. 3.3.  În luna septembrie 2011, în calitatea sa de membru al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară "Situaţii de Urgenţă Sud Muntenia", Consiliul Judeţean Calarasi a primit în cadrul aceluiaşi contract 3 autospeciale cu apă şi spumă de capacitate mare. De asemenea, în cursul lunii noiembrie, la Călăraşi vas ajunge o autospecială pentru descarcerări grele.

Maşini de milioane

Cele cinci autospeciale costă peste 4 milioane de lei, iar maşina de descarcerare ajunge la 2 milioane de lei. „Noi vom plăti în avans, dar banii vor fi rambursabili, contribuţia noastră din acestă sumă va fi doar de 2%“, a mai spus Daniel Ştefan, director executiv la Direcţia Integrare Europeană, Dezvoltare Regională, Relaţii Externe din cadrul Consiliului Judeţean Călăraşi.

80% din autospeciale sunt vechi

Investiţia este mai mult decât necesară, având în vedere că pompierii merg la incendii cu nişte rable. 80% din autospeciale sunt învechite, marea majoritate a maşinilor fiind din anii 80. Există una la Chiselet care poate concura cu orice piesă de muzeu. Datează din 1976. Anul trecut nu s-au achiziţionat autospeciale noi, deşi din echipamentul actual „curge“ tabla.




Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite