Se deschide Orăşelul copiilor. Moş Crăciun va primi vizitatori în căsuţa de lângă brad

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Orăşelul copiilor se deschidemeircuri seară, 5 decembrie FOTO Faceboobk/PMC
Orăşelul copiilor se deschidemeircuri seară, 5 decembrie FOTO Faceboobk/PMC

Autorităţile locale dau startul sărbătorilor de iarnă. Primăria Municipiului Călăraşi anunţă deschiderea Orăşelului copiilor – 2018, în centrul oraşului, începând cu seara zilei de 5 decembrie.

 Acesta va fi deschis până pe 5 ianuarie 2019 şi completează, aşa cum se cuvine, funcţionarea patinoarului în aer liber, a cărui deschidere a punctat, la fel ca şi anul trecut, începerea sărbătorilor de iarnă în centrul oraşului. Bradul înalt de 13 metri, căsuţele care vor pune la dispoziţia călărăşenilor produse de sezon, figurinele, instalaţia festivă de iluminat, proiecţiile luminoase, muzica şi, nu în ultimul rând, Căsuţa lui Moş Crăciun vor întregi atmosfera sărbătorilor de iarnă.

Moş Crăciun va primi vizitatori în Căsuţa amplasată lângă brad după următorul program:

Între 17 decembrie şi 21 decembrie – de la 17.00 la 19.00

22 decembrie – de la 11.00 şi 13.00 şi de la 17.00 la 19.00

În Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie – de la 17.00 la 19.00

Copiii care vor să îl viziteze pe Moş Crăciun, ajutat de spiriduşi voluntari ai Crucii Roşii, vor primi acadele şi bomboane. Mai mult, în acest an, într-o cutie special amenajată la Căsuţa de închiriat patine, între 6 şi 16 decembrie, copiii pot lăsa scrisori Moşului. Între 17 şi 20 decembrie, la sediul Primăriei Municipiului Călăraşi, sunt aşteptaţi, ca în fiecare an, 1.500 de colindători.

Surpriza sfârşitului de an va fi organizarea în aer liber a Revelionului 2019. Primăria Călăraşi aduce, pe scena amplasată la km 0, doi artişti cunoscuţi, care vor face trecerea dintre ani mai distractivă pentru toţi călărăşenii care vor dori să întâmpine Noul An împreună, în aer liber. Este vorba de Corina şi Mossano.

Călăraşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite