Prognoza meteo: Ce vreme se anunţă după ger. De când se încălzeşte şi în ce regiuni sunt aşteptate ninsori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Se anunţă precipitaţii slabe FOTO Adevărul
Se anunţă precipitaţii slabe FOTO Adevărul

Vremea se va încălzi în următoarele zile în aproape toate regiunile, temperaturile maxime urcând până la 14 grade Celsius în regiunile sudice vineri, în timp ce probabilitatea pentru precipitaţii, până pe 19 ianuarie va fi extrem de redusă pe tot parcursul intervalului, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie(ANM).

Valorile termice vor fi în creştere uşoară joi în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în nord-est, unde noaptea izolat va ploua slab şi vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 şi 9 grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -12 şi 0 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiunile din estul Transilvaniei şi cele mai ridicate pe litoral. Izolat în zonele joase de relief va fi ceaţă.

Şi în Bucureşti, valorile termice vor fi în creştere uşoară. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 7 grade, iar cea minimă va fi de -4...-3 grade, mai coborâtă în zona preorăşenească.

Vineri, 10 ianuarie, vom avea parte de o zi de primăvară autentică. Vremea va continua să se încălzească. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în nordul, centrul şi estul ţării, dar condiţiile de precipitaţii vor fi reduse. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 şi 14 grade, iar cele minime, în general, între -7 şi 3 grade. Izolat, dimineaţa şi noaptea, va fi ceaţă. În Bucureşti sunt aşteptate maxime de 11 grade Celsius.

Prognoza pentru fiecare regiune până pe 19 ianuarie:

Conform ANM, în Banat, vremea se va încălzi treptat, iar până la sfârşitul perioadei de referinţă variaţiile termice vor fi nesemnificative, astfel încât se estimează a se înregistra temperaturi maxime cuprinse între 4 şi 8 grade, în medie regională. Temperaturile nocturne vor fi negative de-a lungul celor două săptămâni şi se vor situa în medie între -4 şi -2 grade, mai puţin în primele trei nopţi, când vor tinde spre valori de -8 şi -6 grade Celsius.

Pe tot parcursul intervalului de prognoză, probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi extrem de redusă în această regiune.

În zona Crişanei, după data de 8 ianuarie se estimează o creştere a temperaturii aerului, spre valori de 7 grade în data de 10 ianuarie, iar până la sfârşitul intervalului de referinţă variaţiile termice vor fi nesemnificative, cu maxime de 4 - 6 grade, în medie regională. Temperaturile minime vor fi negative de-a lungul celor două săptămâni şi se vor situa în medie între -4 şi -2 grade, mai puţin în primele trei nopţi când vor tinde spre medii de -8 şi -6 grade Celsius. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi extrem de redusă pe tot parcursul intervalului de referinţă.

Uşoare variaţii în Transilvania

În Transilvania, valorile termice, deşi cu uşoare variaţii, se vor situa în jurul celor climatologic specifice în această perioadă din an, cu maxime cuprinse între 0 şi 5 grade, în medie regională..

Valorile de temperatură vor avea uşoare variaţii de la o zi la alta în zona Maramureşului, temperaturile minime vor fi negative pe tot parcursul perioadei de prognoză şi se vor situa în medie între -6 şi -2 grade, exceptând primele trei nopţi, când acestea vor fi în medie de -9 şi -7 grade Celsius. În intervalul 8-11 ianuarie trecător vor fi condiţii pentru precipitaţii slabe, iar în rest regimul pluviometric va fi deficitar.

În Moldova, din data de 8 ianuarie se estimează o creştere a temperaturii aerului, spre valori medii diurne de 6 grade în data de 10 ianuarie, iar până la sfârşitul intervalului de referinţă variaţiile termice vor fi nesemnificative, cu medii ale maximelor de 3 - 5 grade Celsius. 

În Dobrogea, vremea se va încălzi treptat şi până în data de 11 ianuarie, mediile diurne vor ajunge în jurul valorii de 7 grade, iar cele nocturne spre 0 - 2 grade Celsius. Până la sfârşitul perioadei de referinţă, variaţiile termice vor fi nesemnificative, astfel încât se estimează a se înregistra medii ale maximelor între 3 şi 6 grade şi ale minimelor între -3 şi 0 grade Celsius.Trecător vor fi condiţii pentru precipitaţii slabe.

Regim pluviometric deficitar

În zona Munteniei, valorile termice se vor situa în general în jurul mediilor multianuale. Mediile temperaturilor maxime vor creşte de la 1 - 3 grade până la 7 - 9 grade în 11 ianuarie, iar cele nocturne de la -8 şi -6 grade Celsius, spre -3 şi -1 grad în aceeaşi perioadă. În continuare, variaţiile termice vor fi nesemnificative până la sfârşitul intervalului de prognoză, astfel că mediile maximelor se vor situa între 4 şi 6 grade şi mediile minimelor între -5 şi -3 grade Celsius. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi redusă.

În Oltenia, regimul termic diurn va fi în creştere de la valori medii de 3 - 4 grade Celsius, până la medii de 7 - 9 grade în 10 şi 11 ianuarie. După o uşoară scădere în data de 12 ianuarie, variaţiile termice diurne vor fi nesemnificative până la sfârşitul intervalului de prognoză şi se vor situa între 5 şi 7 grade, în medie regională. 

În zonele montane, valorile termice diurne vor fi în creştere, de la -8 grade în prima zi a intervalului de referinţă, până spre 4 grade în ziua de 10 ianuarie. În restul intervalului de prognoză, maximele, deşi cu uşoare variaţii, vor fi cuprinse între 0 şi 2 grade, în medie regională. Trecător vor fi condiţii pentru precipitaţii în intervalul 9-12 ianuarie, în rest regimul pluviometric va fi deficitar.

Estimările sunt realizate folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

Călăraşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite