Muzeul Municipal Călăraşi va fi restaurat. La cât se ridică investiţia şi de unde vin banii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
calarasi Muzeul Municipal va fi restaurat FOTO facebook/PMC

Sediul Muzeului Municipal Călăraşi va fi restaurat, iar cererea de finanţare a fost depusă de către autorităţile locale la Institutul Naţional al Patrimonului(INP). Investiţia este estimată la 159.000 de lei.

Municipiul Călăraşi a depus spre finanţare proiectul cu titlul „Restaurare, consolidare şi punere în valoare Muzeul Municipal Călăraşi - Primăria Veche”, în valoare totală de 159.657 lei. Cuantumul finanţării solicitate este de 139.903 lei (maximum acordat), la care se adaugă o contribuţie proprie de 19.754 lei (12,37%).

Conform autprităţilor locale, finanţator este Institutul Naţional al Patrimoniului (INP), prin Timbrul Monumentelor Istorice (TMI). Proiectul se încadrează în iniţiativa de protejare şi promovare a monumentelor istorice. 

Sediul vechi al Primăriei

Clădirea cu denumirea de "Primăria Veche" a fost construită în anii 1886-1887, pe locul fostului han ce aparţinuse Eforiei Spitalelor Mănăstirii Colţea, după planurile arhitectului Ion Socolescu (1856-1924). De la 1 ianuarie 1888 şi până la începutul anului 2013, cu mici întreruperi, a funcţionat ca Palat Comunal, Primărie, Sfat Popular, Bibliotecă şi din nou Primărie.

Din anul 2014 a fost inaugurată ca sediu al Muzeului Municipal Călăraşi. În timp, intervenţiile au constat în lucrări de consolidare (după cutremurul din 1977), de refuncţionalizare (în 2014) şi lucrări de reparaţii efectuate de-a lungul anilor.

"Clădirea reprezintă un obiectiv important pentru comunitatea locală, atât din punct de vedere al funcţiunii sale, cât şi al statutului de monument istoric. Întrucât acest obiectiv nu mai răspunde exigenţelor de calitate actuale, trebuie realizate studiile şi documentaţiile tehnice necesare pentru restaurarea, consolidarea şi punerea în valoare a acestuia, pentru a servi pe deplin comunitatea şi generaţiile viitoare", a anunţat Primăria Călăraşi.

Vă recomandăm să citiţi şi:

 

Locul misterios din ţinutul dacilor unde stejarii au fost lăsaţi să crească neatinşi timp de sute de ani VIDEO

 

EUobserver: În timp ce atenţia este fixată pe Ucraina, Rusia ocupă Belarusul

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite