Descinderi la Dragalina, cuibul escrocilor care vând apă amestecată cu suc drept motorină. Poliţia a ridicat 7 suspecţi
0
Comuna Dragalina a fost luată cu asalt. Zeci de poliţişti din Călăraşi au descins joi dimineaţă la locuinţele mai multor persoane, suspectate de înşelăciune. Cele 15 percheziţii au vizat o reţea care se ocupa cu escrocherii cu combustibil. Concret, infractorii vindeau drept motorină, apă amestecată cu suc şi cu o cantitate infimă de carburant. Un litru costă 3,5-4 lei.
La audieri, la sediul IPJ Călăraşi, au fost aduse 7 persoane, care urmează să le povestească anchetatorilor ce isprăvi au făcut. Poliţiştii ştiu cu cine au de-a face. Joi dimineaţă au ridicat de la locuinţele suspecţilor 30 de bidoane cu carburant contrafăcut a câte 10 litri fiecare, marfă ce urma să fie distribuită clienţilor. La Dragalina, a început iureşul percheziţiilor şi al reţinerilor în vara anului 2013. De atunci, sute de descideri au avut loc la domiciliile escrocilor.
Amatorii de chilipiruri
Anchetatorii spun că suspecţii racolau clienţii de pe site-urile de anunţuri gratuite. Acestora li se ofereau cantităţi de motorină la preţuri cu mult sub preţurile practicate în staţiile de alimentare cu carburant. Clienţii, persoane din Iaşi, Neamţ. Sălaj, Gorj, amatoare de „chilipiruri” erau chemaţi în zone izolate de pe raza comunei Dragalina. Aici, spun anchetatorii, cumpărau de la suspecţi, cu titlu de combustibil, un amestec din apă, băutură răcoritoare de culoare galbenă şi o cantitate infimă de motorină.
Clienţi bătuţi şi jefuiţi
În unele situaţii, în momentul efectuării tranzacţiei, victimelor le erau sustrase diverse obiecte sau bani din autovehicule sau erau chiar lovite şi deposedate de bunuri.Nici măcar cu focuri de armă nu pot fi opriţi infractorii. În aprilie 2014, poliţiştii au făcut uz de armă pentru a prinde unul dintre escrocii din Dragalina.
Mandate de aducere pentru suspecţi
Din investigaţiile efectuate, a reieşit că persoanele bănuite identificau potenţiali clienţi, de pe site-urile de anunţuri gratuite, şi le ofereau cantităţi de motorină la preţuri cu mult sub cele practicate în staţiile de alimentare cu carburant. Aceştia erau chemaţi în zone izolate de pe raza comunei Dragalina, judeţul Călăraşi, unde cumpărau de la bănuiţi, cu titlu de combustibil, un amestec din apă, băutură răcoritoare de culoare galbenă şi o cantitate infimă de motorină.
"În urma activităţilor desfăşurate joi, poliţiştii au ridicat, în vederea expertizării, 118 de recipiente din plastic a câte 5 sau 10 litri, care conţineau o substanţă galbenă cu miros de motorină. Au fost puse în executare 7 mandate de aducere, persoanele fiind cercetate în continuare pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale, urmând ca, în funcţie de materialul probator administrat, să fie dispuse măsuri în consecinţă", a precizat subcomisar Ramona Tudor, purtător de cuvânt al IPJ Călărai.
Vă recomandăm şi:
Cinci descinderi la Dragalina, fieful infractorilor care vând apă amestecată cu suc drept motorină