Cum s-a născut „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război“. Experienţa pe front a lui Camil Petrescu s-a transformat într-un roman celebru
0
Camil Petrescu, cel ce avea să devină cel mai iubit scriitor al secolului XX, a trăit din plin tragismul unui război absurd, fiind înrolat pe front. Experienţa a fost transpusă în romanul de succes, publicat în anul 1930: „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”.
Romanul este construit pornind de la o sursă autobiografică: jurnalul de campanie al autorului din timpul Primului Război Mondial. În vara anului 1916, conform autobiografiei scriitorului, tânărul Camil Petrescu, în vârstă de 22 de ani, este chemat la oaste, atunci când România a intrat în război alături de Antanta. Mai întâi figurează la Regimentul 4 de marş şi trece prin cele mai grele experinţe. În această încercare, scriitorul, care îmbrăcase hainele sublocotenentului de rezervă, fraterniza cu ostaşul de rînd. Trăia simultan o dublă dramă, a sa şi a tuturor. Singura compensare era de a cunoaşte totul până la capăt, oricât de mare ar fi riscul.
În 1917, în timpul unui bombardament german îşi pierde auzul la o ureche, iar infirmitatea îl va marca întreaga viaţă. Cade prizonier în mâna nemţilor şi ajunge într-un lagăr unguresc de la Sopronyek. Un an mai târziu este eliberat din prizonieratul maghiar şi fiind socotit mort, întâmpină mari dificultăţi, la Bucureşti, în anularea actului de deces.
Unul dintre cele mai de succes romane din literatura română interbelică Foto: cuddleweather.wordpress.com
“Experienţa războiului a avut o mare influenţă pentru romancierul de mai târziu, deoarece adăugase scriitorul încă o valenţă în formula personalităţii sale. Stefan Gheorghidiu, eroul romanului “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, definea aceasta stare de lucruri :
" Mă întorsesem din razboi cu un sentiment aproape metafizic al camaraderiei, solidarizat cu tot ce e suferinţă şi dor de mai bine în lume. Destinul comun al liniilor de tranşee, egalitatea în faţa morţii păreau semnul unui destin legat cu toată omenirea, pentru tot restul vieţii".
A surprins critica literară
Astfel se naşte romanul despre care criticul Nicolae Manolescu nota: “La apariţie, în 1930, romanul lui Camil Petrescu, “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, a surprins critica prin caracterul lui aparent neunitar. O poveste clasică de dragoste şi un jurnal de război, greu de legat între ele. Persoana întâi a naraţiunii nu părea suficientă pentru a fi citite împreună. Şi mai era ceva, impresia, nu chiar uşor de formulat, că nici gelozia, nici războiul nu aveau înfăţişarea cunoscută din alte romane ale vremii. Ceea ce critica n-avea cum să ştie încă era că, sub ochii ei, se petrecea o reformă a romanului pe cât de profundă, pe atât de radicală, şi că, în pofida inerţiei unui gen devenit foarte popular, romanul nu va mai fi niciodată acelaşi după “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”.
Romanul, structurat în două părţi
Romanul este structurat în două părţi, cu titluri semnificative, surprinzând două ipostaze existenţiale: „Ultima noapte de dragoste”, care exprimă aspiraţia către sentimentul de iubire absolută şi „întâia noapte de război”, care ilustrează imaginea războiului tragic şi absurd, ca iminenţă a morţii.
Scriitorul, chemat la oaste în primul război mondial Foto: activenews.ro
Dacă prima parte este o ficţiune, deoarece prozatorul nu era căsătorit şi nici nu trăise o dramă de iubire până la scrierea romanului, partea a doua este însă o experienţă trăită, scriitorul fiind ofiţer al armatei române, în timpul primului război mondial. Romanul este scris la persoana I, personajul-narator identificându-se în partea a doua cu autorul.
Povestea de amor, o fabulaţie
Însuşi Camil Petrescu recunoaşte că partea întâi a romanului, despre povestea de dragoste a eroului, este o fabulaţie, o născocire, pe când, cea de-a doua parte, despre război, este construită pe baza memorialului său de campanie.
Scenă din filmul regizat în 1980 de Sergiu Nicolaescu, după romanul lui Camil Petrescu Foto:secvente.ro
Romanul surprinde drama intelectualului lucid, însetat de absolutul sentimentului de iubire, dominat de incertitudini, care se salvează prin conştientizarea unei drame mai puternice, aceea a omenirii ce trăieşte tragismul unui război absurd, văzut ca iminenţă a morţii.
“Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, definit de autor drept „un roman cu o tehnică anapoda”, constituie o inovaţie în arta românescă de la noi.
Iată un rezulmat al romanului realizat de Maria Abramciuc, poet, critic literar, eseist, conf. dr. la Catedra de literatură română şi universală, Facultatea de Filologie, Universitatea „Alecu Russo” din Bălţi, membră a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova şi a Uniunii Scriitorilor din Români.
Scris în manieră proustiană, romanul “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” se compune din două părţi distincte, în care sunt evocate, la persoana întâi, două experienţe, „bine conturate, oarecum simetrice, între care există un relativ echilibru” (Marian Popa).
În prima parte, este mărturisită, la timpul trecut, povestea iubirii dintre Ştefan Gheorghidiu şi soţia sa, Ela. După un debut fericit, relaţia lor de iubire degradează în gelozie şi suferinţe. Proiecţii fictive, întâmplările reconstituie o acută dramă sentimentală, suportată de un intelectual hiperlucid, al cărui spirit analitic îi devine, în ultimă instanţă, cauza propriului supliciu. Rememorările încep cu descrierea unor pasaje luminoase din biografia studentului la filozofie, care nutreşte sentimente sincere pentru Ela, studentă la litere.
Mariajul cu aceasta decurge armonios până când o moştenire neaşteptată, provenită de la un unchi bogat, îi dezvăluie tânărului realităţi nebănuite: societatea mondenă, pe care acesta o respinge fiind preocupat de lumea ideilor, o preocupă tot mai mult pe soţia sa, care, satisfăcută de noul statut social, se lasă absorbită de mrejele vieţii materiale. Existenţa tinerei sale neveste se derulează între distracţii nocturne, escapade în locurile pitoreşti, flirturi şi aventuri de amor, ceea ce îi declanşează în sufletul soţului-filozof stări dramatice.
Memorialul de combatant al eroului
Partea a doua, axată pe evenimente reale, include memorialul de combatant al protagonistului, care, aflat în primele rânduri ale frontului, participă la confruntările armate din Ardeal dintre trupele române şi cele imperiale. Drama de conştiinţă, trăită acut de Ştefan Gheorghidiu în prima parte a romanului, se dizolvă într-o dramă comună. Veridicitatea evocărilor se confirmă prin inserarea, în cadrul acestei părţi, a jurnalului de campanie aparţinând plutonierului Camil Petrescu.
Atmosfera din timpul primului război mondial este relatată obiectiv, autorul propunându-şi să fixeze nu atât episoade batalice (doar capitolul Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu evocă imagini apocaliptice), cât imensa catastrofă umană, provocată de marele flagel, condiţia individului în situaţii-limită. Ca şi în articolele sale de publicistică, romancierul, în manieră polemică, demitizează imaginea războiului, insistând pe ideea de experienţă cognitivă şi de modalitate de verificare a propriului eu. Războiul este proiectat în două ipostaze: realitate obiectivă (spaţiu al morţii) şi reflex în conştiinţa eroului.
Vă recomandăm şi:
Se încarcă comentariile...
