Copiii, instruiţi de poliţişti despre cum să respecte regulile de circulaţie
0Pentru al cincilea an consecutiv, Poliţia Română şi Lidl au demarat cea mai amplă campanie de educaţie rutieră la nivel naţional - „Verde la educaţie pentru circulaţie”. Lecţia de circulaţie rutieră a avut loc simultan în parcările magazinelor Lidl din întreaga ţară, precum şi în Olteniţa şi Călăraşi, sâmbătă, 30 septembrie, la ora 11.00.
Acţiunea a avut drept ca scop educarea copiilor în privinţa importanţei cunoaşterii şi respectării regulilor de circulaţie. Campania „Verde la educaţie pentru circulaţie” îşi propune să contribuie la educaţia rutieră a copiilor. Scopul acestei campanii este unul pe termen lung, anume reducerea numărului de accidente rutiere în care sunt implicaţi copiii. Pe parcursul ediţiilor anterioare, peste 50.000 de copii au luat parte la lecţiile interactive susţinute de poliţişti şi şi-au însuşit informaţii esenţiale despre cum pot deveni pietoni responsabili.
Lecţia dela Călăraşi a debutat printr-o sesiune teoretică, în care cei mici au aflat informaţii despre semnele de circulaţie, dar şi care sunt cele mai importante reguli de respectat atunci când doresc să traverseze, urmată de o sesiune interactivă, cu exerciţii practice, în care copiii au pus în aplicare informaţiile primite pentru recunoaşterea corectă a semnelor şi jocuri de traversare.
Vă recomandăm şi:
Distracţie de 1 iunie. Copiii au testat echipamentele Poliţiei Rutiere