VIDEO Rezultate Evaluare Naţională 2015. Judeţul Buzău are nouă elevi cu medii de zece

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

Judeţul Buzău are nouă elevi care au reuşit să obţină nota maximă la ambele probe ale Evaluării Naţionale 2015. Rezultatele au fost publicate pe edu.ro, dar şi la avizierele şcolilor gimnaziale.

La Buzău, 80.64% dintre absolvenţii care s-au prezentat la examen au obţinut medii peste cinci. Faţă de anul trecut, copiii spun că subiectele au fost ceva mai accesibile.Atunci, promovabilitatea a fost de 72%.

La limba şi literatura română, 87.03% dintre elevii buzoieni au obţinut note peste cinci, 30 de elevi reuşind să obţină nota 10. La matematică, unde elevii spun că a fost foarte uşor, promovabilitatea a fost de 72.5%. Un număr de 113 elevi au luat nota maximă la această disciplină.

Potrivit calendarului de examen, contestaţiile se depun până la ora 21.00, la secretariatele şcolilor. Rezultatele după reevaluarea lucrărilor vor fi afişate pe 30 iunie.

În sesiunea 2015 a Evaluării Naţionale, în judeţul Buzău au fost înscrişi 3.684 elevi, dintre care 167 nu s-au mai prezentat în sălile de examen. Niciun eveniment neplăcut nu a perturbat desfăşurarea celor două probe de examen. Lucrările au fost evaluate în patru centre : la Şcoala nr. 1 ”Căpitan Aviator T. Bădulescu”, Şcoala nr. 15 ”George Emil Palade”, Şcoala nr. 12 ”Ion Creangă” şi Şcoala nr. 16 ”Sf. Apostol Andrei”.

CITEŞTE ŞI Rezultate Evaluare Naţională 2015 Buzău. Ce note au luat elevii buzoieni

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite