VIDEO Părinţii din ţară au votat pentru a-şi răzbuna copiii din străinătate: Un vot împiedicat dincolo a adus şase în România
0Au mers la vot şi au pus ştampila pe Iohannis, la insistenţele copiilor din străinătate, care nu au ajuns la urne, fie pentru că nu au avut secţii în apropiere, fie din pricina cozilor imense. Este povestea multor familii din ţară care, prin votul lor, au înclinat balanţa în dreptul candidatul ACL. Soţii Anca, din Buzău, mărturisesc că au mers la urne, decişi să repare nedreptatea de care au avut parte cele două fiice din străinătate.
Soţii Paula şi Costel Anca, doi buzoieni trecuţi de 60 de ani, fac parte din cei 48 la sută dintre alegătorii din municipiul Buzău care au pus ştampila pe Klaus Iohannis. Mărturisesc, fără nicio ezitare, că au făcut-o pentru fetele lor, Laura şi Claudia, nevoite să trăiască departe de casă şi de lipsa oportunităţilor din ţară.
Laura, fata cea mică, este stabilită de 12 ani în Pallafrugel, orăşel din Spania, unde şi-a întemeiat o familie. La 38 de ani, este mama a doi băieţi, cărora le dedică tot timpul. Soţul, un patiser argentinian, este singurul care aduce bani în casă. Cu toate astea, condiţiile de trai în Spania sunt peste standardele pe care le-a lăsat în urmă, în România.
Duminică, Laura a încercat să meargă la vot, la consulatul din Barcelona, însă a fost nevoită să renunţe. ”A fost până acolo dar când a văzut aglomeraţia s-a întors pentru că era şi cu copiii şi nu putea să îi lase atâta timp în frig. Nici la primul tur nu a putut să voteze, din cauza aglomeraţiei, iar ca fiica mea au fost mulţi alţii care au renunţat. Dar să ştiţi, un vot împiedicat dincolo a adus şase în România”, ne-a declarat Costel Anca, tatăl fetelor.
Claudia, fata din Germania, este plecată de zece ani din ţară. De un an locuieşte în Germania, unde lucrează la un restaurant. Din cauza serviciului, duminică, în ziua alegerilor, nici măcar nu a îndrăznit să plece la drum, din Mannheim, orasul de domiciliu, până la Munchen, unde au fost secţiile de votare, distanţa dintre cele două localităţi fiind de peste 350 de kilometri.
Surorile, atât cea din Spania, cât şi cea din Germania, au ţinut legătura cu părinţii, toată ziua, mai întâi pentru a-i îndemna să le reprezinte opţiunea electorală, apoi pentru a afla veşti.
”Pentru faptul că nu puteau să ajungă au zis duceţi-vă pentru că prin voi votăm şi noi. Am ţinut legătura toată ziua şi îmi spuneau să le zic care mai sunt rezultatele. Ne-am bucurat când am aflat rezultatele pentru că fetele au speranţa că se va trăi mai bine în ţară”, ne-a spus Cornelia Anca, mama fetelor.
Soţii Anca spun că votul lor a fost pentru condiţii mai bune de trai, astfel încât măcar una dintre fete să aibă motive de a reveni acasă şi se roagă ca noul preşedinte să nu îi dezamăgească.
Recomandări pe aceeaşi temă