VIDEO La Sărata Monteoru, murăturile se pun ca pe vremuri, cu apă de izvor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Legumele conservate natural sunt nelipsite din meniurile tradiţionale ale pensiunilor din Sărata Monteoru
Legumele conservate natural sunt nelipsite din meniurile tradiţionale ale pensiunilor din Sărata Monteoru

Gospodarii din staţiunea buzoiană Sărata Monteoru obişnuiesc să îşi conserve murăturile, cu apă sărată din izvoarele care ţâşnesc la suprafaţă pe dealurile din împrejurimi. Şi proprietarii pensiunilor au preluat tradiţia transmisă din bătrâni pentru că, spun ei, acriturile puse astfel rezistă mai mult şi au un gust aparte, apreciat de turişti.

La sfârşitul toamnei, bărbaţii din localitate organizează un adevărat pelerinaj pe dealul Murătoarea, unde se află cea mai apropiată sursă de apă sărată. De la izvor, apa este cărată în butoaie până în gospodării, acolo unde ingredientul natural este turnat în borcanele umplute cu gogoşari, castraveţi, conopidă ori gogonele.

"Părinţii şi bunicii soţului meu făceau acelaşi lucru, aduceau apă sărată, care are un conţinut mare de minerale, de pe acest deal pentru conservele de toamnă. E foarte bună pentru murături, care rămân proaspete până în mai şi chiar iunie. Gospodinele nu trebuie să mai adauge nicio lingură de sare, dacă folosesc apa aceasta de izvor", spune Iuliana Muşa, gospodină din Sărata Monteoru.

Legumele conservate natural sunt nelipsite din meniurile tradiţionale ale pensiunilor din  Sărata Monteoru, deoarece sunt apreciate de turişti, pentru gustul deosebit şi consistenţa legumelor conservate. „Apa sărată de la Monteoru este ideală pentru conservele de toamnă iar proba care arată că această apă este bună pentru bucătărie este oul care se ridică la suprafaţă”, spune Liviu Niţă, proprietar de pensiune.

Staţiunea Sărata Monteoru este situată între dealurile din Curbura Carpaţilor, la o distanţă de 20 de kilometri de municipiul Buzău. Cu milioane de ani în urmă, aici era fundul mării sarmatice, care s-a transformat într-o crustă de roci şi fosile sărate. Asta face ca izvoarele care ies la suprafaţă să aibă o concentraţie puternică de sare şi fier. 

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite