S-a aruncat de două ori în fântână, după certuri cu familia, dar de fiecare dată a fost scoasă nevătămată de pompieri
0O femeie din Buzău a păcălit moartea după fiecare tentativă de sinucidere. Aceasta s-a aruncat de două ori în fântâna din curtea casei sale, după certuri cu familia, dar de fiecare dată a fost scoasă în viaţă de pompieri. De loc din localitatea Ruşeţu, femeia stă de câţiva ani la Ulmu, în Brăila, unde trăieşte în concubinaj cu un bărbat cu pensie de handicap.
Buzoiancă la origini, dar stabilită în localitatea brăileană Ulmu, Ioana J., o femeie în vârstă de 60 de ani, a încercat în repetate rânduri să-şi ia zilele. Pe lângă tentativa de zilele trecute, femeia a făcut acelaşi gest şi cu o săptămână în urmă.
Ea s-a aruncat tot în puţul din curtea casei în care locuieşte, însă a scăpat cu viaţă, fiind salvată la timp de echipajele de intervenţie. În momentul în care ambulanţierii au ajuns la faţa locului, femeia era conştientă. 20 de minute a durat operaţiunea de salvare a buzoiencei cu apucături suicidare.
O ambulanţă a transportat-o imediat pe femeie la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Brăila. În momentul în care medicii urgentişti au preluat victima, starea Ioanei era stabilă, însă se văita că o dor tare picioarele, mai ales în zona gleznelor.
Se pare că Ioana are probleme cu băutura. Fiind de loc din localitatea buzoiană Ruşeţu, s-a mutat la Ulmu în urmă cu câţiva ani, unde trăieşte în concubinaj cu un bărbat cu pensie de handicap. Fata Ioanei, plecată la muncă în Italia, i-a lăsat în grijă băieţelul, însă nu şi procura pentru a-i ridica alocaţia.
Autorităţile locale au luat măsuri, ajutând lunar copilul. Ajutor social nu primeşte, însă, pentru că Ioana nu a depus niciun dosar la primărie.