Autorităţile Buzăului au înfiinţat puncte de ajutor medical destinate celor care suferă din cauza caniculei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă adevarul.ro
Arhivă adevarul.ro

Mai multe puncte de acordare a asistenţei medicale de urgenţă funcţionează de joi, 30 iunie, în judeţul Buzău şi vor fi deschise pe toată perioada de avertizări meteorologice de vreme caniculară. Şi farmaciile din judeţ se transformă în puncte de prim-ajutor pentru persoanele aflate în dificultate.

În municipiul Buzău sunt funcţionale puncte de acordare a asistenţei medicale în sediul Primăriei municipiului Buzău, la Piaţa Crâng, la Cabinet Euro Optic, de pe strada Dorobanţi şi în Piaţa Centrală. 

La nivelul municipiului Râmnicu Sărat, Primăria a dispus asigurarea unui punct de acordare a asistenţei medicale în parcul de la Piaţa Centrală.

În oraşul Pogoanele, Primăria a amenajat în spaţiul public situat în strada Unirii, zona centrală a oraşului, un cort improvizat cu apă potabilă şi dotat cu locuri de odihnă, coordonat de asistentul medical comunitar. 

În oraşul Nehoiu s-a dispus înfiinţarea unui punct de prim-ajutor în sediul Primăriei. 

La Pătârlagele, în incinta Primăriei, în zilele când situaţia o va impune, va fi înfiinţat un punct de acordare a asistenţei medicale şi distribuire de apă. 

De asemenea, cu sprijinul Colegiului Farmaciştilor, farmaciile din judeţul Buzău, în perioadele caniculare, se vor constitui şi în puncte de prim-ajutor pentru persoanele aflate în dificultate. 

Potrivit Prefecturii, în zilele caniculare, în toate municipiile şi oraşele judeţului Buzău se va mări frecvenţa de udare a principalelor artere de circulaţie, se vor monitoriza persoanele vârstnice vulnerabile la efectele caniculei şi se vor crea circuite de ridicare rapidă a gunoiului menajer, urmărindu-se şi menţinerea curăţeniei la punctele de depozitare. 

Potrivit legii, punctele speciale de prim-ajutor trebuie să fie deschise din momentul în care temperaturile depăşesc 35 grade Celsius.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Ocupaţia care a smuls din depresie o bătrână rămasă singură într-un cătun din Munţii Buzăului

Comemorarea unui erou din Afganistan, umbrită de nemulţumirile familiei faţă de relaţia cu statul VIDEO

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite