Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei a înfiinţat un cămin pentru bătrâne, la Mănăstirea Răteşti
0Joi, a fost inaugurat la mănăstirea buzoiană Răteşti, din comuna Berca, Centrul social-filantropic „Sfânta Elisabeta“, slujba de binecuvântare fiind oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei. Centrul social-filantropic „Sfânta Elisabeta“ se adresează persoanelor aflate în situaţii economico-sociale sau medicale deosebite.
Centrul funcţionează în subordinea Biroului de Asistenţă Socială al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei şi îşi va desfăşura activitatea în clădirea fostului Seminar Teologic Ortodox de fete.
„După aproximativ trei luni de lucrare asiduă, Dumnezeu ne-a ajutat să ducem la bun sfârşit şi să consacrăm, prin această slujbă de sfinţire, noul aşezământ sau centru social-filantropic «Sfânta Elisabeta», care este destinat adăpostirii persoanelor vârstnice, respectiv femeilor, aici, în preajma mănăstirii de maici Răteşti“, a spus Înaltpreasfinţia Sa.
Centrul are o capacitate de 24 de locuri, doar pentru femei, şi oferă spaţii de găzduire la cele mai înalte standarde. Pentru început, sunt disponibile doar 12 locuri, urmând ca în primăvară, după dotarea celui de-al corp de clădire, să fie date în folosinţă şi celelalte camere. Centrul oferă găzduire pe o perioadă nedeterminată, asistenţă medicală, consiliere duhovnicească, socializare şi petrecere a timpului liber.
”În aceste două corpuri de clădire care sunt unite printr-un paraclis foarte frumos a funcţionat până acum liceul ortodox de fete. Pentru că a ajuns la un număr prea mic de elevi, am luat decizia să transferăm fetele la liceul similar de la Mănăstirea Pasărea şi aici la Răteşti să întemeiem acest adăpost. Corpul acesta de clădiri a fost adaptat destinaţiei pe care am stabilit-o şi am reînnoit clădirea aproape în întregime. Vrem ca aici bătrânele să se simtă bine, să fie ocrotite atât de îngrijitori cât şi de măicuţele din Mănăstirea Răteşti. După cum vedeţi toate lucrurile de aici sunt de calitate, astfel ca bătrânele se vor simţii aici ca acasă”, a declarat Înaltpreasfinţitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei.
Aşezământul nu este deocamdată funcţional, deoarece Arhiepiscopia nu are încă toate avizele. Cel mai probabil va fi dat în funcţiune, spun oficialii, la începutul anul viitor. Beneficiarele vor fi selectate în urma unor anchete sociale şi vor avea parte de cazare în camere single dotate cu mobilier nou. Costul întreţinerii unei persoane în acest aşezământ va fi de 16 milioane de lei lunar iar în primul an centrul social va primi finanţare integral de la Arhiepiscopie, din fondul mila creştină şi fondul misionar.
Citiţi şi:
VIDEO Mănăstirea Răteşti, primul complex monahal ce va fi reabilitat cu bani de la Uniunea Europeană
O nouă capelă sfinţită în Buzău. Prima slujbă a fost oficiată chiar de ÎPS Ciprian